Cât a costat criza financiară pentru economia americană

Criza financiară a costat economia americană între 6.000 de miliarde de dolari şi 14.000 de miliarde de dolari, iar pagubele ar putea fi de peste două ori mai mari, dacă economia îşi revine prea lent, potrivit unei estimări a Rezervei Federale (Fed) din Dallas.

Urmărește
159 afișări
Imaginea articolului Cât a costat criza financiară pentru economia americană

Cât a costat criza financiară pentru economia americană (Imagine: Shutterstock)

Printre pagubele pe termen lung aduse economiei SUA, Rezerva Federală identifică şomajul ridicat, precum şi oportunităţile pierdute din cauza sprijinirii sectorului financiar cu 12.600 de miliarde de dolari, se arată în analiza băncii centrale, publicată la aproape cinci ani de la prăbuşirea Lehman Brothers.

"Criza din 2007-2008 a avut un impact negativ foarte puternic asupra activităţii economice, consumului şi avuţiei financiare. Populaţia SUA a fost nevoită să suporte şi alte costuri, precum cele determinate de consecinţele psihologice, pierderea competenţelor din cauza şomajului prelungit, oportunităţile economice reduse şi intervenţia tot mai puternică a statului în activitatea economică", se arată în raport, citat de CNBC.

În total, costurile se situează între 6.000 de miliarde de dolari şi 14.000 de miliarde de dolari. Pagubele economice sunt echivalente cu 40-90% din PIB al SUA, sau cu 50.000-120.000 de dolari pentru fiecare gospodărie.

Situaţia ar putea fi mult mai rea, în funcţie de durata recuperării economiei.

"Dacă efectele crizei sunt permanente, trendul de consum observat începând din 2007 sugerează că pagubele produse ar putea fi de peste două ori mai mari faţă de estimarea de 6.000 - 14.000 de miliarde de dolari", notează Fed Dallas.

Deşi intervenţia financiară de proporţii a statului în economie a împiedicat un colaps, ajutoarele acordate companiilor au reprezentat o formă incorectă şi netransparentă de transfer a poverii asupra contribuabililor, potrivit Fed.

Societatea trebuie să rezolve acum probleme precum deficitul federal ridicat, lichidităţile masive injectate de Fed în piaţa financiară şi reglementarea mai strictă a activităţii economice, se arată în analiza băncii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici