Cât de polarizată este economia României: Două treimi din businessul românesc stau în mâinile a 1% din companii. Insolvenţa la vârf, un risc major
Riscul este major, pentru că o insolvenţă la vârf poate destabiliza un întreg sector şi poate atrage după sine alte intrări în incapacitate de plată.

Cât de polarizată este economia României: Două treimi din businessul românesc stau în mâinile a 1% din companii. Insolvenţa la vârf, un risc major
Aproape două treimi din veniturile firmelor din România (de 275 mld. euro în total) sunt realizate de 1% din companii, semn că economia este puternic polarizată, arată o analiză a companiei de analiză şi risc Coface.
„Pentru companiile mari este mai uşor să supravieţuiască schimbărilor legislative, ca de exemplu taxa pe stâlp sau impozitul forfetar. Costul ridicat al forţei de muncă şi instabilitatea fiscală afectează în primul rând firmele mici. De altfel, IMM-urile sunt în general cele mai vulnerabile“, explică analistul economic Laurian Lungu, potrivit ZF.
El explică însă şi faptul că o ieşire de pe piaţă sau o insolvenţă a unei companii mari precum OMV Petrom, Automobile Dacia sau Kaufland ar putea destabiliza întregul mediu de business în contextul în care OMV Petrom contribuie spre exemplu cu 5% la veniturile bugetului general consolidat. „Este o situaţie similară cu cea a General Motors în anii ’30-’40 în SUA, iar atunci GM era văzută ca o companie cu risc sistemic. Mai mult, astfel de companii mari au în România şi un impact direct mare în PIB.“
La nivelul întregii economii analiza Coface a relevat şi că una din două companii are risc major să intre în insolvenţă. Analiştii Coface arată faptul că ponderea foarte ridicată a companiilor cu risc major de insolvenţă este explicată de fenomenul polarizării firmelor româneşti, mult mai accentuat comparativ cu ceea ce observăm în Ungaria, Polonia sau Cehia.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 12:59
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Rusia a lansat cel mai mare atac cu drone de la începutul invaziei pe scară largă / Ucraina aşteaptă noi livrări de F-16 din Ţările de Jos / Musk neagă ameninţarea SUA privind Starlink şi acordul cu minerale din Ucraina / Rusia a depăşit obiectivele de mobilizare în teritoriile ucrainene ocupate
-
astăzi, 12:40
Israelul evacuează taberele din Cisiordania şi interzice întoarcerea refugiaţilor