Câte din ţările europene preferate de români sunt în topul scumpirilor la cazare, transport, mâncare

Scăderea puterii de cumpărare obligă oamenii să fie şi mai atenţi la cheltuielile din următoarele luni, ceea ce influenţează şi alegerea destinaţiilor de vacanţă şi bugetul alocat, arată analiştii XTB.

Urmărește
298 afișări
Imaginea articolului Câte din ţările europene preferate de români sunt în topul scumpirilor la cazare, transport, mâncare

În cel de-al treilea trimestru al anului trecut (iulie, august şi septembrie), 60% din cheltuielile majorităţii europenilor s-au îndreptat spre cazare şi mesele din vacanţă, 18% - către mijlocul de transport în comun, iar 4% din buget a mers către alte tipuri de activităţi de timp liber.

Spania este a doua ţară din lume, în privinţa numărului de vizite internaţionale – inclusiv ale românilor. Printre principalele atracţii care conving turiştii sunt cultura, mâncarea, plajele şi peisajele. Madrid şi regiunile Galicia şi Murcia sunt cele trei comunităţi în care se vor resimţi în sezonul acesta, cel mai mult creşterea preţurilor.

Capitala Spaniei, cu o creştere de 4,28%, este, de asemenea, zona care a înregistrat cea mai mare creştere a preţurilor la hoteluri şi restaurante în ultimele douăsprezece luni, urmată de Galicia şi de regiunea Valencia.

Pe de altă parte, La Rioja este comunitatea, alături de Madrid, în care activităţile turistice s-au scumpit cel mai mult, în timp ce în Murcia şi Catalonia (Barcelona este capitala regiunii) vor fi observate cel mai mult creşterea preţurilor la transport, arată analiştii XTB.

Spaniolii aleg, însă, alte destinaţii. Conform ultimelor date ale platformei de trasee turistice gratuite GuruWalk, Italia este destinaţia internaţională numărul unu pentru spanioli. Regatul Unit, Japonia, Portugalia, Franţa şi Croaţia sunt următoarele destinaţii preferate pentru această vară.

Analizând evoluţia preţurilor şi „mişcările valutare” ale ţărilor cele mai vizitate în ultimii ani, concluzia este că e momentul să mergem în vacanţă în Japonia.

Recent, OCU (organism din Spania care recomandă şi informează consumatorii cu privire la diverse produse) a desemnat această ţară asiatică drept destinaţia favorită pentru această vară. Devalorizarea yenului japonez în ultimele douăsprezece luni face ca vizitarea Japoniei să fie cu 11% mai ieftină decât în 2023.

Situaţia este complet diferită în Turcia, unde, în ciuda devalorizării lirei cu peste 20%, creşterea preţurilor în domeniile esenţiale ale verii, precum cazarea, restaurantele şi transportul a depăşit 70%. Statele Unite ale Americii se menţin pe a doua poziţie cu o creştere a preţurilor de 8%, dat fiind că aici se adaugă şi aprecierea dolarului faţă de euro.

În ultimii ani, turismul din ţările Europei de Est a crescut considerabil, iar acest lucru se reflectă şi în evoluţia preţurilor. România, Serbia şi Croaţia înregistrează, de asemenea, creşteri de aproximativ 8% pentru vacanţele din acest an.

Croaţia este ţara în care costurile pentru mâncare şi cazare au crescut cel mai mult în ultimele luni. Albania ar putea fi inclusă, de asemenea, în această categorie, dar creşterea este mai mult legată de aprecierea monedei albaneze lek, decât de creşterea propriu-zisă a preţurilor (care a fost, de fapt, una dintre cele mai mici din toate ţările Europei).

În general, în Europa, vacanţele s-au scumpit cu o medie de 4%. Portugalia înregistrează o creştere uşor mai mare, din cauza scumpirii cazării şi alimentelor, în timp ce în cazul Marii Britanii, aprecierea lirei este unul dintre principalele motive pentru care vacanţele de aici sunt cu 6% mai scumpe decât anul trecut.

Alte ţări, precum Italia sau Franţa, rămân „în urmă”. În afara Europei, se poate observa şi evoluţia Marocului, care înregistrează creşteri de 4%, determinate de aprecierea dirhamului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici