Întrebată dacă există un fenomen legat de fraudarea licitaţiilor în România sau este vorba despre cazuri izolate, Udrea a răspuns: „Eu cred că este un fenomen”.
Ea a menţionat că este vorba despre o practică de a încerca direcţionarea unor licitaţii publice spre anumite companii. „Nu înseamnă că mereu reuşeşte această dorinţă”, a menţionat Udrea la emisiunea „După 20 de ani„.
Liderul PDL s-a ferit să ofere un procent legat de licitaţiile la care se încearcă fraudarea, dar a menţionat că acesta „ar fi destul de mare”.
Udrea a mai spus că se pare că mediului privat îi convine acest sistem, pentru că nu s-au înregistrat sesizări la DNA privind fraudarea unor licitaţii.
Întrebată dacă se poate spune că „peste 50%” este o aproximare corectă a procentului în care se încearcă fraudarea licitaţiilor, Udrea a răspuns: „Se încearcă. Am putea spune că este un procent la care se poate ajunge”.