Organizaţia de caritate, cu sediul din Nairobi, a anunţat, într-un raport publicat înaintea Forumului Economic Mondial anual de la Davos, că femeile din întreaga lume lucrează 12,5 miliarde de ore combinate în fiecare zi, fără plată sau insuficient plătite.
În raportul „Time to Care”, Oxfam a estimat că munca neremunerată a femeilor a adăugat cel puţin 10.800 de miliarde de dolari pe an economiei mondiale – de trei ori mai mult decât industria tehnologică.
„Este important pentru noi să subliniem faptul că motorul ascuns al economiei pe care îl vedem este într-adevăr munca de îngrijire, neplătită, a femeilor. Şi asta trebuie să se schimbe”, a declarat pentru Reuters Amitabh Behar, CEO Oxfam India.
Pentru a evidenţia nivelul inegalităţii în economia globală, Behar a menţionat cazul unei femei numite Buchu Devi din India, care petrece 16 până la 17 ore pe zi care merge 3 km pentru apă, găteşte şi îşi pregăteşte copiii pentru şcoală şi care are şi un loc de muncă prost plătit. „De cealaltă parte sunt miliardarii care se reunesc la Davos, cu avioanele lor personale şi stilul de viaţă excentric”, a spus el.
„Buchu Devi nu este o singură persoană. Întâlnesc zilnic aceste femei, iar aceasta este povestea din întreaga lume. Trebuie să schimbăm acest lucru”.
Behar a spus că guvernele ar trebui să se asigure, mai presus de toate, că bogaţii îşi plătesc impozitele, care ar trebui apoi folosite pentru a plăti pentru facilităţi precum apă curată, servicii medicale şi şcoli de mai bună calitate. „Dacă te uiţi doar în întreaga lume, peste 30 de ţări protestează. Oamenii sunt pe stradă şi ce spun ei? – Că nu vor accepta această inegalitate, nu vor trăi în aceste condiţii”, a spus el.