- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Cazacu, XTB: Scumpirea materialelor de construcţii va creşte preţurile locuinţelor cu 12-13%
- Scumpirea materialelor de construcţii va creşte preţurile locuinţelor cu 12-13%, arată, într-o analiză, Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul XTB, casă de brokeraj listată pe Bursa de la Varşovia.
- Materiale folosite pentru izolare, precum polistirenul sau vata minerală, au cunoscut o dublare anul acesta.
- Pentru metale industriale precum cuprul sau aluminiul, scumpirile pe pieţele internaţionale sunt de aproximativ 80%, respectiv 56% în ultimul an
Cazacu, XTB: Scumpirea materialelor de construcţii va creşte preţurile locuinţelor cu 12-13%
Redeschiderea activităţii în economiile majore se derulează, dacă ”citim” reacţia pieţelor, cu o viteză surprinzătoare. Unul dintre factori este contrastul puternic dintre realitate şi aşteptările drastic revizuite în jos pe timpul perioadei de ”lockdown”. Materiile prime au reacţionat, înregistrând aprecieri considerabile anul acesta, în segmente variate, de la energie la metale industriale sau alimente de bază, arată Claudiu Cazacu.
Pentru sectorul construcţiilor, se poate vorbi de o atmosferă generală de scumpire a ”intrărilor”, materialele utilizate în construcţie. Multe dintre acestea sunt tranzacţionate direct, pe burse lichide de tip futures (la termen), printre acestea: oţel, cupru, aluminiu, cherestea. Altele, precum masele plastice, cărămizile, sticla, resimt indirect variaţii ale preţului energiei, altor materii prime şi al petrolului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
În SUA, raportul ”beige book” din 2 iunie al Rezervei Federale menţionează direct creşterea rapidă a preţului materialelor de construcţii. În Marea Britanie, indicele PMI al preţurilor în sector a ajuns la 90, faţă de un nivel neutru de 50, aici, adăugându-se şi efectul Brexit, cu întârzieri suplimentare ale livrărilor de materiale. Tot în Regatul Unit, comenzile noi în construcţii se află la cel mai înalt nivel din ultimii 24 de ani.
Scumpirile se resimt şi în România. Materiale folosite pentru izolare, precum polistirenul sau vata minerală, au cunoscut o dublare anul acesta. Cum multe dintre materiale au preţuri legate de cotaţiile globale, efectele aprecierilor se resimt, în cele din urmă, şi pe piaţa locală.
Pentru metale industriale precum cuprul sau aluminiul, scumpirile pe pieţele internaţionale sunt de aproximativ 80%, respectiv 56% în ultimul an (până pe 7 iunie), şi e de reţinut că valorile ar fi fost şi mai mari, dacă preţurile nu s-ar fi corectat faţă de nivelurile maxime.
Oţelul a fost în centrul unor creşteri istorice în China, în special pentru bobinele laminate la cald (hot rolled coil, HRC), ale căror preţuri sunt mai mult decât duble faţă de minimele din mai anul trecut.
Barele de oţel armat, tot pe bursa din Shanghai, sunt acum cu aproximativ 50% peste nivelul de anul trecut, după corecţii de peste 20% din vârful atins în mai. ”Vedeta” scumpirilor ar fi cheresteaua, la niveluri aproape triple într-un an, pe bursa futures din SUA. Pe piaţa internă indicatorii de preţ oficiali pot oferi ocazional o imagine imprecisă, potrivit unor voci din industrie. Ar fi de aşteptat. În estimarea noastră, o creştere medie a costului materialelor în cazul construcţiilor rezidenţiale noi ar fi de cel puţin 35-40% în raport cu anul trecut. Acesta nu este cel mai pesimist scenariu imaginabil (din perspectiva cumpărătorilor) şi ia în calcul o temperare a scumpirilor în lunile următoare, pe seama echilibrării parţiale a raportului cerere/ofertă, a diminuării unor frâne logistice şi a unor măsuri de relaxare a unor restricţii specifice în China.
Merită observat, totuşi, că o scumpire a materiilor prime nu se traduce 1 la 1 în procentajul scumpirii produsului final, fie el un apartament, o casă sau o construcţie cu scop comercial. Ponderea valorică a materialelor în lucrările de construcţii este puternic variabilă, dar în general, în construcţiile civile, vorbim de o cotă sensibil mai mică de jumătate din preţul final. Ca un reper mediu pur orientativ, pornind de la estimări din industria locală sau din alte ţări UE şi chiar din Regatul Unit, am putea spune că aproximativ o treime din costul construcţiei este dat de materialele utilizate. Astfel, în estimare generală, şi fără a lua în calcul alte aspecte (păstrând celelalte variabile precum forţa de muncă, utilităţile sau impozitele neschimbate) am putea vorbi de un impuls de creştere a preţurilor pe segmentul rezidenţial de aproximativ 12-13% în raport cu media anului trecut.
Efectul final în preţuri va depinde de mulţi alţi factori printre care: cererea solvabilă, costul cu forţa de muncă, încrederea consumatorilor, condiţiile generale de piaţă, dinamica ratelor de dobândă. Astfel, e de văzut în ce măsură piaţa imobiliară va găsi echilibrul între un cost mai mare de construcţie (care ar putea deveni, în unele cazuri, un argument pentru ancorarea unor preţuri ridicate din partea vânzătorilor) şi disponibilitatea cumpărătorilor de a îl accepta. E probabil că, în actualul context de piaţă, dezvoltatorii vor absorbi o parte din scumpirea materiilor prime în marjele de profit, însă nu este clar în ce măsură. O ipoteză de lucru ar putea fi: cel mai probabil, nu mai mult de o treime.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO