"Recolta de grâu a început, dar nu există estimări pentru producţia pe 2007. Aceasta va fi probabil mai mică decât cea din 2006, dar nu suntem într-o situaţie de criză, să nu avem grâu. Dacă cumva există un deficit pe piaţă, acesta se poate completa prin importuri", a spus Tăriceanu.
Premierul s-a aflat, joi, la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Fundulea pentru a analiza măsurile de combatere a secetei, împreună cu prefecţii judeţelor afectate, reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi specialiştii institutului.
Potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, suprafeţele afectate de caniculă însumau la afârşitul lunii iunie aproximativ 1,7 milioane de hectare, dintr-un total de 2,8 milioane de hectare însămânţate în toamnă. Culturile de rapiţă pentru ulei sunt afectate în proporţie de 62,9%, grâu şi secară 61,4%, orz şi orzoaică 60,2%, iar orzoaica de primăvară 37,6%.