- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (05.05.2015, 15:04)
- Anca Dumitrescu
CE a îmbunătăţit estimările de creştere economică a României în 2015 şi 2016, la 2,8%,respectiv 3,3%
Comisia Europeană a îmbunătăţit marţi estimările de creştere economică a României, cu 0,1 puncte procentuale, la 2,8% pentru 2015 şi cu 0,4 puncte, la 3,3% pentru 2016, datorită consumului intern solid şi revenirii investiţiilor, potrivit prognozei de primăvară a instituţiei.
Urmărește
1172 afișări
CE a îmbunătăţit estimările de creştere economică a României în 2015 şi 2016, la 2,8%,respectiv 3,3% (Imagine: Publimedia/Shutterstock)
"Economia României a crescut cu 2,8% în 2014. Principalul motor de creştere a fost consumul privat, cu contribuţii marginale din partea exporturilor nete şi a stocurilor. Creşterea PIB va rămâne solidă şi peste potenţial, de 2,8% în 2015, susţinută în primul rând de consumul privat şi investiţii. Creşterea cererii interne, susţinută din nou de reducerea taxelor indirecte, ca şi mediul extern favorabil, vor accelera creşterea PIB la 3,3% în 2016", se arată în raportul CE.
Comisia menţionează faptul că încrederea consumatorilor se află la cel mai ridicat nivel post-criză, iar creşterile de salarii anticipate, însoţite de reducerea TVA la alimente din iunie 2015, perspective mai favorabile pe piaţa muncii şi nivelul scăzut al inflaţiei vor mări veniturile disponibile ale populaţiei.
După doi ani de evoluţie negativă, investiţiile au încheiat anul 2014 cu o creştere de 1,4% în trimestrul patru, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2013. Investiţiile private sunt aşteptate să crească în intervalul analizat, susţinute de scăderea costurilor împrumuturilor, exceptarea fiscală a profitului reinvestit şi perspectivele solide de creştere economică şi un nivel de încredere în economie aflat la cel mai ridicat nivel din ultimii şapte ani.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
David Popovici a cerut ordin de protecţie după ce un vecin a vrut să-i dea foc la maşina de 150.000 de euro
-
Obiectele din metale preţioase expuse la Muzeul Drents, aduse înapoi în România
-
Curg întrebările despre AI-ul chinezilor. SUA investighează dacă DeepSeek a obţinut ilegal acces la tehnologie pentru a-şi antrena modelul AI
Investiţiile publice vor creşte la rândul lor în 2015, odată cu creşterea absorbţiei fondurilor europene, dar în 2016 vor scădea, anticipează Comisia.
Contribuţia exporturilor nete la creşterea economică a scăzut aproape la zero în 2014, în timp ce creşterea importurilor s-a accelerat. Pentru 2015, CE prognozează intrarea în teritoriu negativ a contribuţiei exporturilor, care va rămâne redusă şi în 2016.
Exporturile vor continua să crească în 2015 şi 2016, dar într-un ritm mai lent, în timp ce cererea internă va susţine creşterea mai rapidă a importurilor.
Deficitul de cont curent s-a îmbunătăţit la 0,5% în 2014, dar va creşte în 2016 şi 2016, la 0,8%, respectiv 1%, reflectând deteriorarea balanţei comerciale, alimentată de importurile mai mari.
Inflaţia a încetinit semnificativ în 2014, la o medie de 1,4%, iar pentru 2015 Comisia anticipează continuarea acestei tendinţe, inflaţia medie anuală urmând să ajungă la 0,2%, ca urmare a reducerii TVA la alimente, a preţurilor scăzute ale energiei şi a persistenţei inflaţiei scăzute în Uniunea Europeană.
Creşterea cererii interne va exercita presiuni de accelerare a inflaţiei în 2016, dar reducerea cu patru puncte procentuale a TVA, la nivelul de 20%, va acţiona într-o direcţie opusă, rezultând o inflaţie medie anuală de 0,9%.
Rata şomajului din România a scăzut la 6,8% în 2014 şi este aşteptată să coboare în continuare la 6,4% până la sfârşitul lui 2016.
Creşterea economică a României ar putea fi sub aşteptări dacă populaţia va restrânge cheltuielile pentru a reduce îndatorarea, sau dacă va avea loc o agravare a crizei ruso-ucrainene.
Avansul PIB ar putea fi peste ritmul prognozat dacă implementarea unui plan de investiţii la nivelul UE va depăşi aşteptările.
Comisia Europeană anticipa în prognoza de iarnă o creştere economică de 2,7% din PIB în 2015 şi de 2,9% anul viitor.
Potrivit unui raport al FMI din luna aprilie, economia României va avansa în acest an cu 2,7%, instituţia menţinând astfel prognoza experţilor FMI de la finalul vizitei la Bucureşti din februarie, estimarea fiind revizuită însă în urcare faţă de raportul din octombrie 2014. FMI estimează pentru anul viitor un avans de 2,9% al economiei româneşti.
Guvernul estimează o creştere economică de 3,2% pentru acest an, iar de 4% pentru 2016.
Citește pe alephnews.ro: NATO îi va propune lui Trump să extindă prezența alianței în Arctica , transmite agenția DPA
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Monalisa, o femeie de afaceri de 35 de ani, a murit subit în timpul unei proceduri estetice 😲
CANCAN.RO
David Popovici a cerut ordin de PROTECȚIE după ce un vecin a vrut să-i dea foc la bolidul de 150.000 de euro!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe