Criza pandemică provocată de răspândirae coronavirusului în Europa a afectat serios şi economia norvegiană, care a fost pusă pe hold. În doar o lună, rata somajului a crescut de câteva ori, ajungând la 14.7%, un record pentru această ţară.
Din totalul de 14.7%, 10% sunt oameni care nu mai lucrază de loc, în timp în cazul celorlalţi este vorba despre un somaj parţial, a notat Agenţia de Muncă şi Asistenţă Socială.
Activitatea sectorului privat din Norvegia, cu excepţia celui din domeniul petrolului, ar urma să se contracte cu până la 20% ca urmare a crizei, a avertizat guvernul de la Oslo.
Norvegia a pierdut miliarde din Fondul Suveran ca urmare a fluctuaţiilor de pe burse. Chiar şi asa, Parlamentul de la Oslo a aprobat împrumuturi, amânari de taxe şi o majorare a cheltuielilor cu până la 25 miliarde dolari.
„Credem că numărul şomerilor va continua să crească, deoarece măsurile restrictive introduse pentru a limita răspândirea pandemiei vor afecta activitatea economică”, au avertizat analiştii de la Handelsbanken Capital Markets.