Prima pagină » Economic » Ce le-a spus ministrul Marcel Boloş celor de la FMI

Ce le-a spus ministrul Marcel Boloş celor de la FMI

Faţă de economiile similare din regiune, România înregistrează un nivel mai redus al inflaţiei, iar efectivul salariaţilor continuă să crească la maxime a spus ministrul Marcel Boloş, vizitat de o echipă a FMI, condusă de Jan Kees Martijn, şeful misiunii pentru România.
Ce le-a spus ministrul Marcel Boloş celor de la FMI
Laura Buciu
26 sept. 2023, 13:45, Economic

În contextul vizitei anuale sub temeiul Articolului IV din Statutul Fondului Monetar Internaţional în România, ministrul Marcel Baloş a avut luni seară o întrevedere cu o echipă a FMI condusã de Jan Kees Martijn, şeful misiunii pentru România.

Discuţiile au inclus o gamă largă de subiecte, printre care politica fiscală, evoluţiile macroeconomice recente şi reformele structurale asumate de România prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

„Rata anuală a inflaţiei şi-a continuat traiectoria descendentă, ajungând în iulie la o singura cifră. Comparativ cu economiile similare din regiune, înregistrăm un nivel mai redus al inflaţiei, faţă de Ungaria, Polonia şi Cehia. Scăderea ratei inflaţiei în primele şapte luni ale anului a fost antrenată în principal de dinamica preţurilor energiei şi combustibililor. În ceea ce priveşte piaţa muncii, România manifestă rezilienţă, efectivul salariaţilor continuând să crească la maxime istorice, preponderent pe seama angajărilor din sectorului privat. Dinamica puterii de cumpărare rămâne în teritoriul pozitiv, în contextul unei creşteri salariale superioare ratei inflaţiei. Pe partea de resurse, serviciile au rămas principalul motor al creşterii, cu un aport de 1,8 puncte procentuale în primul semestru, în vreme ce, pe partea de cerere, structura creşterii economice în prima jumătate a anului a fost mai favorabilã investiţiilor, comparativ cu aceeaşi perioadã a anului trecut”, le-a explicat ministrul Marcel Boloş membrilor delegaţiei.

Echipa FMI a transmis că apreciază şi încurajează angajamentul şi eforturile Guvernului României de a implementa reforme şi politici economice responsabile, pentru a asigura un climat favorabil dezvoltării durabile. De asemenea, a subliniat nevoia de a identifica şi implementa mãsuri de consolidare fiscală, inclusiv reducerea cheltuielilor neesenţiale şi îmbunătăţirea colectãrii veniturilor. În plus, au evidenţiat importanţa continuării reformelor structurale pentru stimularea creşterii economice şi pentru crearea unui mediu favorabil investiţiilor.

„În ceea ce priveşte politica bugetară, ştiţi că pentru România a fost declanşată procedura de deficit excesiv. În acest context, am prezentat măsurile pregãtite de Guvern care au ca obiectiv general consolidarea fiscal-bugetară a României, prin administrarea eficientă a veniturilor publice, dar şi pentru utilizarea eficientă a resurselor alocate pentru finanţarea cheltuielilor publice, inclusiv măsuri de combatere a evaziunii fiscale dar şi pentru gestionarea eficientă a patrimoniului şi resurselor”, a completat ministrul Marcel Boloş.

Cele două părţi au convenit să poarte o nouă serie de discuţii în cursul săptămânii viitoare, zilele acestea urmând ca FMI să aibă întâlniri cu reprezentanţi Băncii Naţionale, ai altor agenţii guvernamentale, cu reprezentanţi ai sectorului privat şi ai organizaţiilor neguvernamentale.

Consultãrile constituie un exerciţiu de supraveghere care este obligatoriu pentru toate statele membre. Scopul consultãrilor în baza Articolului IV este examinarea situaţiei financiare şi economice la nivel naţional şi formularea unor recomandãri generale referitoare la politicile monetare, politicile financiare şi economice de urmat pentru asigurarea stabilitãţii şi a unei evoluţii pozitive la nivelul economiei.