- Home
- Economic
- TÂRGU JIU, (19.02.2014, 20:36)
- Andreea Unturica , Gigi Ciuncanu
CE Oltenia anunţă că peste 800 de angajaţi TESA vor fi redirecţionaţi spre activitatea de producţie
Complexul Energetic Oltenia a anunţat, miercuri, că peste 800 de angajaţi din rândul personalului TESA vor fi redirecţionaţi spre activitatea de producţie în cadrul unui program de reorganizare a personalului indirect productiv.
Urmărește
338 afișări
CE Oltenia anunţă că peste 800 de angajaţi TESA vor fi redirecţionaţi spre activitatea de producţie (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)
Programul respectiv presupune inclusiv centralizarea serviciilor de tip economic, juridic, resurse umane, comercial "într-un singur centru de comandă", sediile acestor servicii fiind în clădiri din Târgu Jiu, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Centralizarea serviciilor menţionate presupune dispariţia, de asemenea, a unui număr destul de mare de posturi de conducere, după cum se arată într-un comunicat de presă al CE Oltenia.
"Dispar un număr de 22 de directori, 13 ingineri şefi, 44 de şefi de servicii şi birouri, ca şi funcţii de conducere. Economiile la fondul de salarii rezultate în urma noii organigrame se vor constitui în măriri de salarii ale muncitorilor şi personalului direct productiv, începând cu luna aprilie 2014”, precizează CE Oltenia în comunicatul de presă.
Conducerea unităţii precizează că administraţia nu doreşte concedieri sau disponibilizări, ci doar o mai justă distribuire a resurselor şi a salariilor din zonele direct productive.
Precizarea respectivă vine în contextul în care, de joia trecută, zilnic, 200 de sindicalişti din cadrul Federaţiei Naţionale Mine Energie au protestat în centrul municipiului Târgu Jiu, pichetând sediul Diviziei Miniere din cadrul Complexului Energetic Oltenia. Sindicatele au autorizaţie de pichetare până joi, acestea acuzând administraţia că nu respectă prevederile Contractului Colectiv de Muncă şi că nu a negociat cu ele măsurile de reorganizare.
Complexul Energetic Oltenia reuneşte minele de lignit din Oltenia şi termocentralele de la Turceni, Rovinari şi Craiova. Unitatea are circa 19.000 de angajaţi şi anul acesta ar urma să listeze la bursă un pachet de 15% din pachetul de acţiuni în vederea atragerii de fonduri.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Doc și soția lui s-au despărțit după Survivor de la Pro TV. Motivul: A atentat la Bianca Patrichi
CANCAN.RO
Desertul preferat al copiilor din comunism, care a reapărut în magazine. Se vinde cu 5 lei în Carrefour
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe