CE propune despăgubiri de 210 milioane de euro pentru agricultorii afectaţi de bacteria Eceh

Comisia Europeană a ridicat miercuri de la 150 de milioane la 210 milioane de euro propunerea sa de compensaţii financiare în favoarea producătorilor de legume din Uniunea Europeană, care se confruntă cu scăderea vânzărilor din cauza bacteriei Eceh, relatează AFP.

Urmărește
5 afișări

"Vom avea imediat un buget de 210 milioane de euro" pentru a ajuta agricultorii afectaţi, ale căror produse sunt evitate de consumatori, deoarece sunt considerate ca fiind la originea epidemiei, după alertele lansate de Germania, a anunţat comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloş.

Iniţial, Comisia a propus luni un ajutor total de 150 de milioane de euro, provocând nemulţumiri în rândul agricultorilor, afectaţi de eşecul vânzării produselor lor, şi protestele mai multor ţări, precum Spania, care considerau suma insuficientă.

CE a fost nevoită astfel să mărească suma, finanţată de bugetul UE.

"Prioritatea este să ajutăm producătorii de legume cât mai repede posibil", a explicat Cioloş.

Ajutorul este destinat producătorilor de castraveţi, roşii, salată, dovlecei şi ardei gras, a precizat el.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici