- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (07.05.2018, 14:38)
- Dan Straut
Ce se va întâmpla cu fostul Sidex Galaţi, după ce ArcelorMittal a primit acceptul să vândă combinatul. Trei scenarii posibile
Fostul Sidex Galaţi poate fi scos la vânzare, după ce proprietarul său, ArcelorMittal, a primit acceptul de a cumpăra combinatul Ilva (Italia) cu condiţia să vândă alte unităţi, printre care şi Sidex. Variantele sunt preluarea de un jucător puternic sau de stat, dar nici închiderea nu este exclusă.
Urmărește
3039 afișări
Ce se va întâmpla cu fostul Sidex Galaţi după ce ArcelorMittal a primit acceptul să vândă combinatul
După ce ArcelorMittal va vinde combinatul siderurgic de la Galaţi, „producţia va creşte, nu se va restrânge”, pentru a se respecta regulile europene de concurenţă, a declarat recent vicepremierul Viorel Ştefan. „Sidex face parte dintr-un pachet mai mare format din 7 combinate, din care 6 vor trebui preluate de un singur investitor. Tranzacţia va fi monitorizată astfel încât să urmeze o creştere de producţie la aceste combinate, nu o restrângere, pentru că altfel ar rezulta efecte nedorite în materie de concurenţă pe piaţa laminatelor la cald şi la rece. Cesiunea nu se va putea face decât cu acordul explicit al statului român”, a declarat Viorel Ştefan. „Va exista şi o monitorizare post-tranzacţie (n.n.- după vânzarea Sidex), pe 5-10 ani, pentru că se vor lua toate garanţiile necesare creşterii afacerii, şi nu restrângerii acesteia, la toate unităţile preluate”, a mai precizat vicepremierul.
La sfârşitul lunii martie, mai multe surse citate de Reuters şi de Ziarul Financiar anunţau că giganţii siderurgici Metinvest (Ucraina) şi Marcegaglia (Italia) ar putea forma un joint-venture chiar pentru a cumpăra Sidex Galaţi. Faţă de această variantă, Valentin Ionescu, fost ministru al Privatizării, are o reacţie fermă. „Dacă se aprobă tranzacţia asta, Galaţiul este în mare pericol să iasă din piaţă, iar statul român trebuie să pregătească o strategie. Desigur, statul nu se poate opune cumpărării, dar are destule pârghii pentru a pune piciorul în prag. De exemplu, am putea să naţionalăzăm combinatul şi apoi să-l vindem noi”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Valentin Ionescu. El a precizat că în această perioadă piaţa oţelului din Europa se restrânge, producţiile scad, „deci nu văd logica economică pentru care ar veni acest consorţiu să cumpere Sidexul”.
„La un moment dat, a existat intenţia Voestalpine de a investi în siderurgia din România, cumpărase chiar un teren la Constanţa, dar asta a fost demult. Acum, practic este imposibil să identifici un cumpărător pentru Sidex, pentru că o astfel de decizie este extrem de complexă”, a spus Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri (AOAR) şi preşedintele Patronatului Investitorilor Autohtoni (PIAROM). Potrivit liderului patronal, nici preluarea Sidex de către statul român nu ar fi o soluţie, „câtă vreme tocmai de aceea a fost privatizat, pentru că statul s-a dovedit a fi un prost manager”. Astfel că „pentru a se conforma regulilor europene de concurenţă, ArcelorMittal va trebui ori să vândă, ori să închidă combinatul de la Galaţi”, a mai spus Cristian Pârvan.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Lasconi anunţă o întâlnire cu Nicuşor Dan: Nu văd cum aş putea să mă răzgândesc
-
Vladimir Ciorbă, patronul Nordis, reacţie la implicarea sa în reţinerea primarului din Sinaia/ „Încă din vara anului trecut am depus numeroase sesizări către DNA şi alte organe competente"
-
Daniel David: Avem o problemă foarte mare cu numărul de profesori
Între timp, deputatul USR de Galaţi Bogdan Rodeanu a depus o interpelare la Camera Deputaţilor, în atenţia premierului Viorica Dăncilă, prin care solicită să i se pună la dispoziţie o copie după contractul de privatizare a Sidex Galaţi sau, dacă este cazul, să i se motiveze secretizarea acestuia. „Vă rugăm să ne puneţi la dispoziţie o copie după contractul de privatizare a Combinatului Siderurgic Galaţi, din anul 2001, cu LNM Holdings NV. În cazul în care acest lucru nu este posibil, vă rugăm să motivaţi secretizarea respectivului document al statului român, precum şi temeiul legal care susţine această motivaţie”, a menţionat, în interpelarea sa, Bogdan Rodeanu.
Deputatul a solicitat „un răspuns în scris” la interpelarea adresată premierului.
Pe platforma industrială din Galaţi „sunt aproape 800 de IMM-uri care gravitează în jurul combinatul siderurgic ArcelorMittal (fostul Sidex), plus câteva mii din toată ţara”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii (CNIPMMR), Marian Filimon.
„În urma anunţului ArcelorMittal că ar renunţa la unitatea din Galaţi, ar trebui să aibă emoţii toţi cei care conduc economia ţării, pentru că numai pe platforma industrială de aici sunt aproape 800 de IMM-uri care gravitează în jurul combinatului siderurgic, la care se adaugă cele câteva mii din toată ţara care fac afaceri cu Sidexul”, a spus Marian Filimon - preşedintele filialei CNIPMMR Galaţi. „Important este cine va cumpăra combinatul, pe mâna cui intră - s-ar putea să fie cineva din Est care a mai făcut nişte nenorociri în ţara asta. Efectele acestui cutremur economic sunt inimaginabile, şi mă îndoiesc că se responsabilizează cineva. Sau, poate, în laboratoarele guvernamentale se lucrează la soluţii pentru problema asta şi nu ştim noi”, a spus liderul patronal.
Combinatul gălăţean se află pe lista cu unităţi pe care compania ArcelorMittal este dispusă să le vândă pentru a nu încălca regulile legii concurenţei şi cele privind monopolul. „În cadrul analizei curente a Comisiei Europene privind achiziţia unităţii Ilva (Italia) - a înaintat o propunere de pachet de separare care să răspundă preocupărilor pe care Comisia le-a ridicat în timpul verificărilor. Pachetul de separare propus include următoarele active: ArcelorMittal Piombino (singura linie de zincare din Italia), ArcelorMittal Galaţi România, ArcelorMittal Skopje Macedonia, ArcelorMittal Ostrava Republica Cehă, ArcelorMittal Dudelange Luxemburg, Liniile de zincare nr. 4 şi 5 de la Flemalle; decaparea, linile de laminare la rece şi ambalaje metalice acoperite din Tilleur, toate acestea din Liège, Belgia”, se arată într-un comunicat transmis recent de ArcelorMittal.
ArcelorMittal este lider mondial în industria oţelului şi activităţi miniere, cu prezenţă în 60 de ţări şi amprentă industrială în 19 ţări. În 2017 ArcelorMittal a înregistrat o cifră de afaceri de 68,7 miliarde $ şi o producţie de oţel de 93,1 milioane de tone.
Combinatul siderurgic gălăţean a fost privatizat de statul român în anul 2001, în timpul guvernării Năstase. Iniţial, unitatea siderurgică a fost cumpărată de Mittal Steel care ulterior a fuzionat cu o companie franco-belgiană şi a devenit ArcelorMittal. Dacă la momentul cumpărării combinatul avea aproximativ 27.000 de angajaţi, în prezent unitatea mai are 5.400 de salariaţi.
Citește pe www.zf.ro: Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Cu ultimii bani şi-a cumpărat o mină abandonată care nu părea să aibă niciun viitor. Acum are o avere colosală de 200 de milioane de dolari
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Noua regulă pentru românii care nu locuiesc la ADRESA din buletin. Ce e obligatoriu să faci din ianuarie 2025 și de ce acte ai nevoie
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:54
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1065. Pentagonul confirmă că suspendarea ajutorului extern de către Trump nu afectează sprijinul militar pentru Ucraina / Şeful NATO cere SUA să continue înarmarea Ucrainei şi promite sprijin financiar european / Zelenski: „Trump trebuie să iasă victorios în încheierea războiului din Ucraina”
-
ieri, 22:44
Imaginile din satelit arată construcţii militare israeliene în zona demilitarizată de lângă Siria