- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
CE vrea mai multă acurateţe la statisticile economice raportate de ţările UE
Comisia Europeană a propus, luni, noi reguli pentru îmbunătăţirea controlului acurateţii statisticilor economice raportate de statele membre ale UE, reformă care vizează direct deficienţele din Grecia.
CE vrea mai multă acurateţe la statisticile economice raportate de ţările UE
"Obiectivul este de a permite Comisiei şi statelor europene să colaboreze mai eficace, îmbunătăţind calitatea şi acurateţea statisticilor financiare ale guvernelor", se arată într-un comunicat al CE.
Executivul UE vrea ca Eurostat, biroul european de statistică, să poată efectua vizite mai frecvente şi mai cuprinzătoare în ţările membre, pentru a verifica statisticile economice, dacă un stat este suspus procedurii deficitului bugetar excesiv.
În plus, dacă într-o ţară sunt identificate probleme specifice, Eurostat va putea să planifice vizite pentru a regla chestiunile metodologice.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Potrivit propunerii CE, statele UE ar trebui să permită Eurostat acces la informaţiile necesare analizării calităţii datelor statistice.
"Această propunere va consolida capacitatea UE de a combate raportările statistice incorecte", a declarat comisarul pentru Afaceri Economice, Olli Rehn.
El speră că schimbarea regulamentului va fi adoptată de statele membre şi Parlamentul European, menţionând că fiecare stat are responsabilitatea furnizării de informaţii exacte şi corecte referitoare la bugetul naţional şi finanţele publice.
Rehn a adăugat că acest fapt este absolut esenţial pentru funcţionarea zonei euro şi încrederea reciprocă din UE.
Într-un raport publicat în ianuarie, Comisia Europeană a criticat Grecia pentru gravele nereguli existente în statisticile economice.
În octombrie, Grecia a revizuit în creştere estimarea privind deficitul bugetar din 2009, de la 3,7% din PIB la 12,5%.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO