Prima pagină » Economic » O aeronavă Wizz Air a ajuns la destinaţie cu o întârziere de peste două ore, după o oprire la Sofia

O aeronavă Wizz Air a ajuns la destinaţie cu o întârziere de peste două ore, după o oprire la Sofia

Un avion Wizz Air care efectua cursa Bucureşti - Bergamo a ajuns la destinaţie cu o întârziere de două ore şi jumătate, după ce a efectuat o oprire tehnică la Sofia „din raţiuni operaţionale, pentru a minimiza efectele altor perturbări locale, cauzate de vreme”, au transmis reprezentanţii companiei.
O aeronavă Wizz Air a ajuns la destinaţie cu o întârziere de peste două ore, după o oprire la Sofia
Anca Olteanu
25 nov. 2017, 19:17, Economic

„Zborul Wizz Air W6 3131 de la Bucureşti la Bergamo din 25 noiembrie a efectuat o oprire tehnică la Sofia din raţiuni operaţionale, pentru a minimiza efectele altor perturbări locale, cauzate de vreme. Zborul a aterizat în condiţii normale şi la scurt timp şi-a continuat drumul spre Bergamo. Aeronava a ajuns la Aeroportul Bergamo cu o întârziere de 2 ore şi 30 de minute”, se arată într-un comunicat emis de reprezentanţii companiei.

O altă cursă Wizz Air de la Suceava la Londra Luton a fost anulată, vineri, din cauza ceţii, iar cursa de la Londra Luton la Suceava a fost redirecţionată către Iaşi din cauza ceţii dense din zona aeroportului de destinaţie.