Cegedim: Piaţa farmaceutică a crescut anul trecut cu 19%, la 9,62 miliarde lei

Piaţa farmaceutică românească a avansat anul trecut cu 18,7%, la 9,62 miliarde de lei, cele mai importate creşteri fiind înregistrate de medicamentele cardiovasculare, oncologice şi cele pentru sistemul digestiv şi metabolism, potrivit firmei de cercetare şi studii de piaţă Cegedim.

Urmărește
60 afișări

Calculat în moneda europeană, piaţa de medicamente a crescut în 2010 cu 19,6%, la 2,28 miliarde de euro, la preţ de distribuţie.

"Ordinea celor mai importante grupe terapeutice în valoare rămâne neschimbată, medicamentele cardiovasculare înregistrând în ultimele 12 luni valoarea de 1,79 miliarde lei, în creştere cu 18,9%, medicamentele oncologice 1,62 miliarde lei, în creştere cu 34,7% şi medicamentele pentru sistemul digestiv şi metabolism cu 1,29 miliarde lei, în creştere cu 12,9%", arată Cegedim într-un comunicat.

Volumul medicamentelor vândute anul trecut către pacienţi a înregistrat o uşoară scădere, de 0,2%, pe fondul declinului livrărilor către spitale, care s-au diminuat cu 14,1%. Livrările către farmacii au crescut în volum cu 0,8%.

În ceea ce priveşte zilele de tratament, acest indicator a înregistrat în 2010 o creştere cu 8,6% comparativ cu anul anterior. Cu toate acestea, zilele de tratament efectuate în spitale au scăzut cu 10,6%.

Vânzările prin farmacii au totalizat 8,6 miliarde de lei (2 miliarde de euro) în 2010, în creştere cu 20,8% faţă de anul anterior, reprezentând o pondere de 89,4% din totalul pieţei. Diferenţa de 10,6% esre reprezentată de segmentul spitale, unde vânzările au înregistrat o creştere de 3,6%, la aproximativ un miliard de lei (241,3 milioane de euro).

Pe retail, vânzările de medicamente cu prescripţie (Rx) au crescut în lei cu 24%, la 7,24 miliarde de lei, iar în euro creşterea a fost de 24,9%, la 1,72 miliarde de euro. Produsele eliberate fără reţetă (OTC) au consemnat un avans în lei de 6,3%, la 1,36 miliarde de lei, şi de 7,1% în euro, la 324,9 milioane de euro.

În trimestrul al patrulea din 2010, piaţa farmaceutică a crescut cu 4,4% în lei, la 2,32 miliarde de lei şi cu 3,8% în moneda europeană, la 541,9 milioane de euro.

"Comparativ cu ritmurile de creştere din ultimele cinci trimestre se remarcă în ultimul trimestru o scădere semnificativă în unităţi (-14,9%) şi zile de tratament (-7,9%), cu tendinţa de conservare în valoare (+4,4%). Piaţa intră astfel într-o nouă etapă, ca urmare a măsurilor administrative de limitare a preţurilor, de scădere a susţinerii publice şi de prelungire a termenelor de plată, efectul final fiind, din păcate, limitarea accesului unui număr important de pacienţi la nivelul anterior de tratament", potrivit Cegedim.

Potrivit raportului Cegedim, grupul francez Sanofi-Aventis (inclusiv Zentiva) se află în topul companiilor, cu vânzări de 872,7 milioane de lei şi o cotă de piaţă de 9,1%.

Pe următoarele două poziţii se plasează compania elveţiană Hoffmann la Roche (fără cooperarea cu Terapia), cu vânzări de 872,1 milioane lei şi o pondere de 9,1% în total vânzări, şi compania americană Pfizer (inclusiv Wyeth, dar fără cooperarea cu Actavis), cu încasări de 628,1 milioane lei şi o cotă de 6,5%.

Pe locul patru se regăseşte grupul elveţian Novartis (inclusiv Sandoz) care a înregistrat vânzări de 596,4 milioane de lei şi o cotă de 6,2%. Acesta este urmat de grupul britanic GlaxoSmithKline (inclusiv Europharm), cu 577,2 milioane de lei şi o pondere de 6% din piaţă, şi de compania franceză Servier (inclusiv Egis), cu 487,9 milioane de lei şi o cotă de 5,1%.

Următoarele în top sunt compania americană Merck&Co (inclusiv Schering Plough), cu vânzări de 448,4 milioane lei şi o cotă de piaţă de 4,7%, şi grupul britanic AstraZeneca, cu 386,8 milioane lei şi cotă de piaţă de 4%.

Cu vânzări de 347,1 milioane lei şi o cotă de piaţă de 3,6%, grupul japonez Daiichi-Sankyo (inclusiv Terapia Ranbaxy) şi compania americană Abbott (inclusiv Solvay) - 274,2 milioane lei şi o cotă de 2,8% - încheie topul primelor zece companii după vânzări.

În eşalonul 11-20 se regăsesc, în ordine, Bayer (inclusiv Bayer Schering Pharma), Eli Lilly (fără cooperarea cu Actavis), Antibiotice, Menarini, Johnson&Johnson, Krka, Labormed (inclusiv Ozone), Gedeon Richter (inclusiv Gedeon Richter România), Bristol Myers Squibb şi Actavis (cu cooperările AstraZeneca, Eli Lilly şi Pfizer).

Cotele de piaţă ale acestor companii variază între 2,4 şi 1,4%.

"Creşterea anuală a fost surprinzătoare pentru 2010, mai ales în raport cu evoluţia altor industrii din România, dar aceasta se datorează, mult mai mult decât de obicei, performanţei semestrului I. Prognoza noastră anterioară de creştere anuală a fost depăşită datorită creditării practicate de majoritatea companiilor producătoare, însă performanţa semestrului al doilea şi în special cea a trimestrului al patrulea confirmă apariţia unui nou punct de inflexiune, cauzat în primul rând de sprijinul public redus şi termenele de plată foarte lungi. În aceste condiţii, rămânem rezervaţi pentru 2011, riscul sistemic fiind în creştere, iar evolutia pieţei va depinde în mod substanţial atât de conduita companiilor, cât şi de măsurile autorităţilor din sănătate", a declarat, într-un comunicat, directorul general al Cegedim România, Petru Crăciun.

Cegedim România, filiala locală a grupului fracez Cegedim, a înregistrat anul trecut venituri de 5,7 milioane de euro. Compania are 70 de angajaţi.

Grupul Cegedim furnizează la nivel mondial date şi servicii de marketing şi vânzări pentru industria farmaceutică. Cegedim are peste 8.600 angajaţi în peste 80 de ţări şi a realizat în 2009 venituri de 874 milioane euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici