În aceste condiţii, nu-i de mirare că în ceea ce priveşte corelaţia venituri-cheltuieli, esenţială în orice tip de economie, a continuat să fie confundat efectul cu cauza. Societatea românească s-a obişnuit să vadă doar efectul. Şi anume: veniturile întreprinderilor statului, mici, nesemnificativ de mici. Fără să vadă cauza: valoarea pe care pieţele o recunosc rezultatelor muncii acestor întreprinderi, fie ele bunuri economice, fie servicii. Baza fiind munca însăşi. Rău organizată.
Până când munca nu va fi rodul unei munci competitive, bine organizate, orientate cu faţa spre piaţă, nici veniturile nu vor fi cele dorite. Şi nici salariile plătite muncitorilor şi specialiştilor n-au cum să fie mai mari. Există o lege economică de fier: dacă salariile cresc fără a fi însoţite de productivitate şi eficienţă, nu se mai poate obţine profit decât prin explozia inflaţiei. Salariile, deşi inflaţia creşte, n-au cum să crească şi ele. Fiindcă nu-s legate de preţuri, ci de muncă.
Citeşte continuarea materialului pe www.zf.ro.