Procurorii DNA Constanţa au găsit fragmente de lemn, posibil epavă antică, în zona de extragere a nisipului pentru lărgirea plajelor din Mamaia.
Construcţia a fost localizată la aproximativ 2 mile în larg, la o adâncime de 25 de metri.
Procurorii DNA au trimis o solicitare către Direcţia Judeţeană de Cultură pentru a conserva locul în care au fost descoperite bucăţile lemnoase.
Magdalena Tiţă, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Constanţa spune că : ”Solicitarea include nişte coordonate, dar până la acest moment nu le-am identificat. Vom lua toate măsurile care se impun după ce vom avea mai multe informaţii”.
Reprezentanţii Administraţiei Naţionale Apele Române au confirmat că accesul navei care extrage nisip din largul mării a fost restricţionat de către Autoritatea Navală Română.
Lucrările de înnisipare sunt îngreunate şi există riscul ca proiectul să fie stopat.
”Există riscul ca beneficiarul proiectului, ANAR prin ABADL să suporte costuri suplimentare. Acestea pot fi revendicate de antreprenor, cu o valoare estimată de sute de mii de euro pe zi. De asemenea, pot exista sancţiuni financiare pe care România le-ar putea primi din partea UE” au declarat reprezentanţii ANAR.
Îţi reamintesc că proiectul implementat de Apele Române de-a lungul litoralului românesc are o valoare de peste 800 de milioane de euro. Acesta vizează 11 sectoare de plajă.