CFR SA vrea să modernizeze cinci tuneluri cu 26 milioane lei

CFR SA vrea să modernizeze cinci tuneluri care aparţin de regionalelor de căi ferate Braşov şi Timişoara cu până la 26,29 milioane lei, fără TVA, se arată într-un comunicat al administratorului infrastructurii feroviare.

Urmărește
3 afișări

Astfel, CFR SA aşteaptă ofertele investitorilor interesaţi până la 11 aprilie, dată la care acestea vor fi deschise.

Licitaţia a fost împărţită în două loturi, primul pentru Regionala Braşov (15,45 milioane lei, fără TVA pentru trei tuneluri din judeţele Braşov, Harghita şi Mureş) şi al doilea pentru Timişoara (10,83 milioane lei, fără TVA, pentru două tuneluri din judeţele Caraş-Severin şi Hunedoara).

Perioada de valabilitate a contractului este de un an şi este finanţat din fonduri europene nerambursabile, prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) - 69,25% şi bugetul de stat – 30,75%.

Criteriul de atribuire va ţine cont în proporţie de 80% de preţ şi de 20% de oferta tehnică.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici