Chartere din Constanta spre Cluj, Bucureşti, Timişoara, Istanbul, Londra, Madrid, Roma şi Dubai
Asociaţia Litoral-Delta Dunării, Consiliul Judeţean Constanţa şi compania Medallion Air negociază operarea, începând din luna aprilie, a unor zboruri charter de pe aeroportul Kogălniceanu către Cluj, Bucureşti, Timişoara, Istanbul, Londra, Madrid, Roma şi Dubai.
Chartere din Constanta spre Cluj, Bucureşti, Timişoara, Istanbul, Londra, Madrid, Roma şi Dubai (Imagine: Shutterstock)
Suntem în negocieri avansate cu compania aeriană Medallion Air în vederea stabilirii unor rute în premiera pentru aeroportul internaţional Mihail Kogălniceanu, care să lege Constanţa de Cluj, Bucureşti, Timişoara, Istanbul, Londra, Madrid, Roma şi Dubai, cu o frecvenţă estimată între 2 şi 4 zboruri săptămânale", a declarat agenţiei MEDIAFAX Corina Martin, preşedintele Asociaţiei Litoral-Delta Dunării.
Ea a adăugat că în urma negoecierilor s-a stabilit deja programul de zbor pentru rutele alese, urmând ca părţile implicate să aibă o întâlnire finală cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Constanţa.
"Practic, dacă va merge bine, toţi vom avea de câştigat. Compania aeriană lansează rutele, aeroportul lasă taxele la minim, iar agenţiile de turism promovează şi vând aceste destinaţii", a spus Martin.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Furtul tezaurului. Explicaţiile date de Directorul Muzeului Naţional de Istorie / Expoziţia, asigurată la peste 30 milioane de euro / Ziar olandez: Hoţii ar fi fugit în Germania
-
The Times: „Ucraina are nevoie de Trump”. Care sunt cele patru scenarii privind încheierea războiului dintre Rusia şi Ucraina
-
Trump impune tarife draconice pentru toate produsele şi interdicţii de călătorie Columbiei / Replica preşedintelui Columbiei
Aceasta a afirmat că noile zboruri vor fi anunţate oficial la târgul internaţiona de turism "Holiday Market", care se va desfăşura în perioada 17 - 20 martie la Palatul Parlamentului.
Potrivit Corinei Martin, primele zboruri sunt programate luna aprilie, înainte de începerea sezonului estival.
Medallion Air este o companie aeriană românească, înfiinţată în toamna anului 2009 şi care operează două aeronave de tip McDonnell Douglas.
Actionarul principal al companiei este Mirica Victor Dimitrescu, unul dintre foştii acţionari ai Jetran Air, deţinută acum de Ovidiu Tender.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO