Creditul poate fi de maxim 250.000 lei, cu o scadenţă de până la 12 luni.
FGCR garantează până la 80% din împrumut, iar garanţiile acceptate pentru restul sumei sunt gaj pe cultura finanţată sau utilaje, ipotecă asupra sediului companiei, spaţiilor comerciale sau a celor locative, respectiv terenuri.
„Pentru susţinerea agriculturii, oferta de creditare a Băncii Transilvania cuprinde credite pentru capital de lucru, pentru investiţii destinate dezvoltării exploataţiilor agricole şi credite APIA”, se arată într-un comunicat al băncii.
Directorul general al FGCR, Veronica Toncea, a menţionat că garanţiile sunt acordate în maxim trei zile lucrătoare de la solicitarea acestora, pe baza analizei efectuate de bancă.
Banca Transilvania este prima instituţie bancară ce oferă clienţilor posibilitatea de a obţine garanţia fondului direct în unităţile instituţiei, fără analiză suplimentară din partea FGCR.
Pentru a beneficia de noul împrumut lansat de BT, firma trebuie să funcţioneze de cel puţin 24 de luni, administratorul sau personalul angajat să aibe experienţă în domeniul agricol, iar suprafaţa exploatată să fie minim 150 de hectare. În plus, compania trebuie să poată prezenta fişe tehnologice avizate de direcţiile agricole judeţene sua camerele agricole, precum şi un plan de culturi multianuale.
De asemenea, firma trebuie sa deţină adeverinţa APIA din care să rezulte informaţiile despre suprafaţa pe care o are în folosinţă sau pentru care beneficiază de subvenţii. O altă cerinţă este ca, în conformitate cu ultimul bilanţ contabil, evoluţia cifrei de afaceri a firmei să fie pozitivă sau în scădere cu maxim 25%.