China ar putea depăşi Japonia ca PIB anul viitor, după creşteri economice puternice
China a revizuit creşterea economică pentru anul trecut la 9,6%, de la 9%, şi estimează că a avut în 2008 un Produs Intern Brut (PIB) de 4.600 miliarde de dolari, care restrânge diferenţa dintre economia chineză şi cea japoneză la numai 300 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg.
China ar putea depăşi Japonia ca PIB anul viitor, după creşteri economice puternice (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Cele mai recente estimări ale Băncii Mondiale plasează PIB-ul Japoniei la 4.900 miliarde de dolari anul trecut, pe locul doi la nivel mondial după Statele Unite.
Creşterea economică a Chinei va fi de 8% în acest an, potrivit estimărilor unor oficiali guvernamentali. Proiecţiile Fondului Monetar Internaţional arată că economia Chinei va urca pe locul al doilea în lume în 2010, depăşind Japonia.
Revizuirea cifrelor pe 2008, operată la sfârşitul acestei săptămâni de Biroul de Statistică de la Beijing, rezultă din performanţele mai bune decât se estimase anterior din sectorul serviciilor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Bolojan: Bugetarii din Senat vor da concursuri
-
Antonescu: Sunt conectat puţin (cu partidele), adică atât cât trebuie
-
Bolojan insistă pentru restructurare: „Nu putem continua risipa banilor publici"
În primele trei trimestre din acest an, economia Chinei a înregistrat creşteri anuale de 6,1%, 7,9% şi, respectiv, 8,9%.
Spre comparaţie, economia Japoniei a suferit contracţii de 8,4%, 7,1% şi, respectiv, 4,4% în primele trei trimestre din acest an faţă de perioadele corespunzătoare din 2008.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO