China, India, Brazilia şi Rusia vor suplimenta rezervele FMI cu 80 de miliarde de dolari
Marile state cu economii emergente, China, India, Brazilia şi Rusia, s-au angajat, vineri, să aloce 80 de miliarde de dolari pentru suplimentarea rezervelor Fondul Monetar Internaţional (FMI), parte a unui program de majorare a fondurilor instituţiei cu 500 de miliarde de dolari, transmite Reuters.

China, India, Brazilia şi Rusia vor suplimenta rezervele FMI cu 80 de miliarde de dolari
Cele patru state, participante la o reuniune, la Londra, a miniştrilor de Finanţe ai statelor membre G20, au cerut şi o dublare a cotelor statelor membre ale Fondului la următoarea alocare a instituţiei financiare.
"Propunem ca următoarea revizuire a cotei să majoreze, de cel puţin două ori, valoarea acestora", se arată într-un comunicat comun al Chinei, Indiei, Braziliei şi Rusiei, la finalul reuniunii.
Statele Uniunii Europene intenţionează să suplimenteze rezervele FMI cu 125 de miliarde de euro (circa 175 de miliarde de dolari).
ULTIMELE ȘTIRI
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
-
Un mort şi mai mulţi răniţi după un atac cu cuţitul în estul Franţei
-
Protest anti-euro în Bulgaria. Manifestanţii au încercat să ia cu asalt clădirea unei misiuni UE
Statele din G20 au decis în aprilie, la Londra, să suplimenteze resursele FMI cu 500 de miliarde de dolari, la 750 de miliarde de dolari, pentru a întări capacitatea de creditare a instituţiei financiare internaţionale.
Miniştrii de Finanţe ai statelor din G20 discută, vineri şi sâmbătă, la Londra, măsurile împotriva crizei, urmând ca un summit general al ţărilor membre să se desfăşoare pe 24-25 septembrie, la Pittsburgh, în Statele Unite.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

