Ştefan Niţulescu: ,,Pentru prima dată, UE alocă bani pentru domeniul apărării. Apărarea cibernetică este un domeniu prioritar la nivel MApN”
Ştefan Niţulescu, licenţiat în Ştiinţe Militare, Informaţii şi Ordine Publică, a explicat în cadrul conferinţei MAS „ZIUA ARMATEI ROMÂNE: azi, generaţia viitorilor lideri ai apărării”, faptul că, ,,pentru prima dată, UE alocă bani pentru domeniul apărării, mai exact pentru Fondul European de Apărare.”
Interlocutorul lui Bogdan Nicolae susţine că pentru exerciţiul financiar 2021-2027 sunt alocaţi 7,9 miliarde de euro, atât pentru acţiuni de dezvoltare-cercetare până la nivelul de prototipare.
,,Foarte important în acest sens este conectarea Industriei Naţionale de Apărare şi a unităţilor de cercetare-dezvoltare-inovare de la nivel naţional. MApN a întreprins în ultimii ani o serie de demersuri pentru a putea facilita participarea, atât a unităţilor de cercetare, institutelor naţionale sau universităţilor care au această componentă, cât şi a întreprinderilor mici şi mijlocii care doresc să acceseze fondurilor dedicate domeniului apărării. (…) Foarte important de menţionat aici este că, până la faza de cercetare-dezvoltare, inclusiv prototipare, procentul de finanţare nerambursabilă prin Fondul European de Apărare poate fi de până la 100%”,)”, explică Ştefan Niţulescu.
Ce este relevant din punct de vedere al apărării europene şi despre cum se evidenţiază România cu contribuţiile sale în acest domeniu?
,,Într-adevăr, în ultimii ani Uniunea Europeană s-a lansat într-un proces foarte ambiţios de dezvoltare a capabilităţilor pentru apărare, cât şi a creşterii capacităţilor de a acţiona în mediul operaţional. De aseamenea, MApN în ultimii ani şi-a intensificat acţiunile dedicate implementării inţiativelor UE în domeniul apărării”, conchide Ştefan Niţulescu.