Apple bate cu pumnul în masă: angajaţii trebuie să se întoarcă la birou minim 3 zile pe săptămână

Publicat: 16 08. 2022, 12:58
Actualizat: 16 08. 2022, 13:00

Într-un memoriu adresat angajaţilor, Cook a spus că toţi lucrătorii de la sediul companiei şi de la birourile din apropiere vor trebui să se întoarcă marţi şi joi la birouri, cea de-a treia zi fiind stabilită de managerii echipei. Noul program va intra în vigoare începând cu 5 septembrie, a raportat Financial Times, citat de ZF.

Angajaţii Apple din diferite părţi ale lumii se vor întoarce la birouri conform unui orar diferit, în funcţie de circumstanţele locale, a spus Cook în nota văzută de Financial Times.

„Suntem încântaţi să mergem mai departe cu pilotul şi credem că acest cadru revizuit ne va spori capacitatea de a lucra în mod flexibil, păstrând în acelaşi timp colaborarea în persoană, care este atât de esenţială pentru cultura noastră”, a spus CEO-ul Apple, potrivit memoriului.

„Ştim şi că mai avem multe de învăţat. Şi ne angajăm să ascultăm, să ne adaptăm şi să creştem împreună în săptămânile şi lunile următoare.”

Cook a subliniat că aranjamentele au fost un „pilot” şi vor fi ajustate după caz.

Nu este prima dată când Apple anunţă întoarcerea la birouri. În iunie 2021, compania a declarat că plănuia o întoarcere de trei zile pe săptămână în luna septembrie a acelui an, plan anulat din cauza creşterii cazurilor de Covid-19. Mai târziu, unor angajaţi li s-a spus să stea în birouri una sau două zile pe săptămână.

Revenirea greoaie pentru Apple reflectă dificultatea pe care aceasta şi alte mari grupuri din Silicon Valley au avut-o în gestionarea rolului muncii de la birou în era post-pandemică. Companiile s-au confruntat cu presiuni din partea multor angajaţi pentru a păstra condiţiile de lucru la distanţă impuse brusc asupra lor, riscând, altminteri, să piardă un număr semnificativ de angajaţi talentaţi.