Prima pagină » Economic » China va lupta până la capăt dacă SUA o va taxa suplimentar

China va lupta până la capăt dacă SUA o va taxa suplimentar

China a jurat să „lupte până la capăt” ca răspuns la tensiunile comerciale cu Statele Unite, în special pe măsură ce războiul comercial inițiat de președintele Donald Trump își continuă escaladarea: „Amenințarea părții americane că va crește tarifele împotriva Chinei este o greșeală peste altă greșeală, dezvăluind din nou caracterul șantajist al părții americane”, a declarat Ministerul Comerțului din China, adăugând că „dacă Statele Unite vor insista să își impună voința, China va lupta până la capăt.”, potrivit informațiilor furnizate marți de Reuters.
China va lupta până la capăt dacă SUA o va taxa suplimentar
Maria Miron
08 apr. 2025, 12:51, Economic

Replica Beijingului a venit după ce Trump a amenințat că va crește tarifele pentru importurile americane provenite din China, cea de-a doua economie ca mărime din lume, cu mai mult de 100%, drept răspuns la decizia Chinei de a egala taxele „reciproce”.

Declarația oficialilor chinezi a subliniat poziția fermă a Chinei de a-și proteja interesele economice în fața tarifelor și restricțiilor comerciale impuse de SUA, dar și rivalitatea geopolitică dintre China și SUA, comerțul fiind una dintre principalele confruntări în această competiție pentru influență globală și putere.

SUA face greșeală după greșeală, spun oficialii chinezi

„Amenințarea părții americane că va crește tarifele împotriva Chinei este o greșeală peste altă greșeală, dezvăluind din nou caracterul șantajist al părții americane”, a declarat Ministerul Comerțului din China. Oficialii comețului chinez au precizat că „dacă Statele Unite vor insista să își impună voința, China va lupta până la capăt.”

Trump le-a declarat reporterilor de la Casa Albă că tarifele impuse de SUA asupra tuturor importurilor (pornind de la 10 % și urcând țintit până la 50 %) vor ajuta America să reia controlul asupra industriei sale, despre care afirmă că s-a deteriorat din cauza zecilor de ani de liberalizare a comerțului: „Este singura șansă pe care o are țara noastră ca să reseteze situația. Niciun alt președinte nu ar fi dispus să facă ceea ce fac eu ori să treacă prin asta.”

Companiile chineze se orientează spre a-și muta producția în țări cu taxe vamale mai mici

Producătorii chinezi de bunuri, de la veselă la parchet, sunt îngrijorați că noile taxe le vor reduce drastic veniturile deoarece ar trebui să crească prețul produselor, ceea ce ar micșora cererea pentru acestea. De aceea, unele companii încearcă să mute o parte din producție în alte țări ca să evite taxele vamale foarte mari și să negocieze cu clienții pentru a ajusta prețurile.

Politica comercială a SUA seamănă cu cea a guvernelor din țările în curs de dezvoltare

Pe măsură ce prețurile activelor financiare se confruntă cu fluctuații mari și rapide, șeful bursei de valori pan-europene Euronext, care operează piețe financiare în mai multe țări europene, a declarat că Statele Unite încep să semene cu o piață emergentă: „Frica există pretutindeni”, a spus Stephane Boujnah, într-un inteviu acordat postului de radio France Inter, adăugând că SUA au devenit „de nerecunoscut”.

„Există un fel de doliu, pentru că Statele Unite, pe care le cunoșteam ca națiune dominantă, semănau cu valorile și instituțiile Europei democratice, iar acum seamănă mai mult cu o piață emergentă”, consideră Stephane Boujnah, comparând practica din prezent a SUA cu cea a guvernelor din țările în dezvoltare, care impune taxe vamale foarte mari asupra importurilor pentru a proteja industriile locale de concurența produselor care provind din alte țări.