- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Chiriile la locuinţe s-au redus cu 15-20%
Chiriaşii solicită proprietarilor renegocierea contractelor existente şi adaptarea termenilor contractuali la evoluţia actuală a sectorului imobiliar, în condiţiile în care contractele noi sunt încheiate la niveluri cu 15-20% mai mici faţă de cele din urmă cu câteva luni, potrivit EuroMetropola.
Chiriile la locuinţe s-au redus cu 15-20% (Imagine: Mediafax Foto)
"Cum majoritatea chiriilor au suferit ajustări de 15-20%, locatarii se simt îndreptăţiţi să-i ceară proprietarului să regândească preţul şi pentru ei sau, în unele cazuri, să îngheţe cursul leu-euro", se arată într-un comunicat al agenţiei imobiliare EuroMetropola.
Reprezentanţii firmei apreciază că acesta este unul dintre efectele crizei financiare, mulţi chiriaşi, atât persoane fizice, cât şi companii, fiind în situaţia de a nu-şi mai putea îndeplini obligaţiile faţă de proprietari şi de a nu-şi achita chiria la timp.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Israelul a distrus o facilitate nucleară iraniană. Aceasta era considerată inactivă după închiderea oficială din 2003
-
Olaf Scholz şi Vladimir Putin au vorbit la telefon timp de o oră. Este prima discuţie directă din 2022
-
Macron: Europa se îndreaptă spre un război tarifar cu SUA şi China
-
Industria criptomonedelor este în extaz după victoria lui Donald Trump. Bitcoin, la noi maxime istorice
"La fel de mulţi sunt şi cei care încă nu au ajuns în imposibilitate de plată, dar din inerţie sau chiar fiindcă şi-au refăcut calculele, ajung la concluzia că trebuie să reducă din cheltuielile pentru chirie. Cea mai la îndemână soluţie este renegocierea contractului şi adaptarea termenilor contractuali la noile circumstanţe economice", se precizează în comunicat.
Potrivit EuroMetropola, proprietarii vor accepta renegocierea chiriilor, pentru că în condiţiile actuale ar găsi greu un nou chiriaş.
"Pe segmentul rezidenţial oferta s-a diversificat, în special datorită acelor proprietari care deţineau mai multe imobile şi care nu au apucat să-şi vândă casele pe vârf de piaţă. Odată cu debutul crizei nu au mai reuşit să obţină preţul de vânzare aşteptat, singura soluţie rămânând momentan cea a închirierii. Astfel, chiriile au scăzut în unele cazuri şi cu 40%, cum este cazul unei vile de lux la Piaţa Presei Libere, care se închiria în urmă cu patru luni pentru 2.500 euro/lună, preţul actual fiind de 1.500 euro/lună", precizează consultanţii EuroMetropola.
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO