Chiriile locuinţelor din Bucureşti au scăzut. Vezi preţurile de acum
Chiriile la apartamente solicitate de proprietari în Bucureşti au coborât în ianuarie cu 10-20% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, scăderea cea mai mare fiind consemnată la locuinţele cu patru camere, potrivit datelor AnunturiParticulari.ro.

Chiriile locuinţelor din Bucureşti au scăzut. Vezi preţurile de acum (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
Chiria medie solicitată iniţial de proprietari pentru garsoniere a ajuns la 235 euro în ianuarie, în scădere cu aproape 10% faţă de prima lună a anului trecut şi cu 35% faţă de perioada analizată din 2009.
Pentru apartamentele de două camere ofertate în luna ianuarie, preţul mediu de închiriere a fost de 326 euro, cu 12% mai mic faţă de prima lună din 2010 şi cu 37% mai mic comparativ cu intervalul similar din 2009.
Apartamentele cu trei camere s-au ieftinit cu 15% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 459 euro, şi cu aproximativ 40% faţă de ianuarie 2009.
La apartamentele cu patru camere, proprietarii au solicitat un preţ mediu de închiriere de 620 euro, mai mic cu 20% faţă de ianuarie 2010, iar faţă de ianuarie 2009 chiria aproape s-a injumătăţit.
Conform AnunţuriParticulari.ro în ianuarie 2011 au fost date spre închiriere în Bucureşti peste 800 de apartamente cu două camere, iar garsonierele au totalizat 664 de oferte. Totodată, numărul de apartamente cu trei camere scoase la închiriat a ajuns la circa 440, iar cele de patru camere au totalizat aproximativ 94 de oferte.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 21:15
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Zelenski anunţă că este dispus să renunţe la preşedinţia Ucrainei. În ce condiţii ar face asta / Rusia a lansat cel mai mare atac cu drone de la începutul invaziei pe scară largă
-
astăzi, 20:54
Bolojan îi felicită pe conservatorii din Germania pentru câştigarea alegerilor parlamentare