Compania, parte a grupului american Computer Generated Solutions (CGS), a făcut investiţii importante pentru deschiderea noilor unităţi din Bucureşti şi Braşov şi pentru dezvoltarea operaţiunilor de outsourcing în România, iar numărul total de noi angajaţi va ajunge până la sfârşitul anului la 2.000 de persoane, se arată într-un comunicat al CGS.
În noiembrie 2007, CGS a inaugurat la Bucureşti sediul central pentru Europa, extinzându-şi prezenţa pe această piaţă, pentru a răspunde cererii în creştere pentru servicii de externalizare.
Centrul de servicii la Braşov este situat în Parcul de Afaceri Tractorul.
CGS România intenţionează să continue planurile de extindere agresivă a operaţiunilor prin deschiderea unor noi unităţi la Bucureşti, în ultimul trimestru al acestui an.
"În urmă cu trei ani, am identificat o oportunitate strategică de a investi în România în construcţia unor centre de servicii internaţionale, într-o regiune cu o forţă de muncă educată, calificată şi motivată", a declarat preşedintele şi driectorul general al CGS, Phil Friedman.
CGS este o companie specializată în soluţii tehnologice de afaceri, comerţ electronic, consultanţă, servicii de mesagerie, dezvoltare de aplicaţii software şi servicii de training. Compania are sediul central la New York şi controlează o reţea formată din 18 birouri în America de Nord, Europa şi Asia.