- Home
- Economic
- TIMIŞOARA, (02.06.2012, 21:20)
- Andreea Unturica , Liliana Iedu ,
Chiţoiu: Ne dorim să avem în următoarele şase luni o creştere economică de 1,5- 1,7% din PIB
Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Timişoara, că ministerul pe care îl conduce îşi propune pentru România, pe următoarele şase luni, o creştere economică de 1,5- 1,7% din PIB.
Urmărește
96 afișări
Daniel Chiţoiu (Imagine: Silviu Matei - MediafaxFoto)
Potrivit lui Daniel Chiţoiu, în următoarele şase luni, economia României ar trebui să crească cu 1,5- 1,7% din PIB datorită măsurilor pe care şi le-a propus să le ia actualul Guvern.
"Obiectivul pe termen scurt pe care îl are Guvernul Ponta şi Ministerul Economiei este de a crea un mediu favorabil investiţiilor care să ducă la dezvoltarea economică. România are nevoie de măsuri astfel încât să avem un mediu de afaceri sustenabil. Mediul de afaceri din România nu numai că nu a fost stimulat să se dezvolte, dar dimpotrivă au fost luate măsuri pentru a fi distrus. Măsurile luate până acum au fost luate din prostie, apoi au fost măsuri de tăiere de venituri astfel încât au dus în final la reducerea cresterii economice în România. Noi, în următoarele şase luni avem ca obiectiv creşterea economiei, ne dorin să avem o creştere de 1,5-1,7% din PIB", a declarat Daniel Chiţoiu.
Ministrul Economiei a spus că primele măsuri luate au fost de a reduce pierderile din domeniul economic.
ULTIMELE ȘTIRI
-
David Popovici a cerut ordin de protecţie după ce un vecin a vrut să-i dea foc la maşina de 150.000 de euro
-
Nicuşor Dan: Bugetul Capitalei scade drastic. Cer parlamentarilor să conteste decizia la CCR
-
Cine este PAOK Salonic, adversara celor de la FCSB din barajul pentru optimile Europa League
"Primele măsuri pe care le-am luat şi le voi lua în comtinuare sunt de a reduce pierderile şi arieratele din economie ale societăţilor cu capital de stat. La sfârşitul lui 2011, avem un nivel al arieratelor de 2,6 % din PIB. Primele măsuri care le-am dispus se refară la reducerea pierderilor din economie", a subliniat ministrul.
Daniel Chiţoiu a mai precizat că va impune termene precise pentru eliberarea de autorizaţii, astfel încât mediul de afaceri să nu fie nevoit să aştepte mai multe luni sau chiar ani.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Produsul adorat de români în comunism care a reapărut în magazine. Costă doar 1.79 lei în Mega Image
CANCAN.RO
David Popovici a cerut ordin de PROTECȚIE după ce un vecin a vrut să-i dea foc la bolidul de 150.000 de euro!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe