- Home
- Economic
- PARIS, (04.08.2011, 19:30)
- Marius Oncu , Marius Oncu ,
Christine Lagarde ar putea fi anchetată în cazul unor despăgubiri de 300 milioane de euro
O curte de justiţie din Franţa a decis, joi, începerea unei investigaţii privind rolul directorului FMI, Christine Lagarde, fost ministru de Finanţe în guvernul de la Paris, în cazul plăţii unor despăgubiri de aproape 300 milioane de euro unui om de afaceri apropiat preşedintelui Nicolas Sarkozy.
Urmărește
124 afișări
Christine Lagarde (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Ancheta ar putea dura luni sau chiar ani, notează Reuters.
Un avocat al directorului FMI, care a preluat postul în iulie, a declarat că deschiderea unei anchete nu va fi "în niciun fel incompatibilă" cu situaţia de şef al FMI.
Lagarde a negat orice neregulă în aprobarea unei plăţi, în urma arbitrajului, de 285 milioane de euro către omul de afaceri Bernard Tapie în 2008, pentru încheierea unei dispute prelungite cu o fostă bancă de stat. Decizia de pornire a unei investigaţii ar putea umbri debutul fostului ministru în funcţia de director al Fondului, potrivit Reuters.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
David Popovici a cerut ordin de protecţie după ce un vecin a vrut să-i dea foc la maşina de 150.000 de euro
-
Obiectele din metale preţioase expuse la Muzeul Drents, aduse înapoi în România
-
Curg întrebările despre AI-ul chinezilor. SUA investighează dacă DeepSeek a obţinut ilegal acces la tehnologie pentru a-şi antrena modelul AI
"Am decis pentru o investigaţie în privinţa lui Lagarde", a anunţat un oficial al Curţii de Justiţie a Republicii, un tribunal special care poate judeca miniştri.
Lagarde ar putea acum fi chemată pentru audieri de către autorităţi, investigaţia putând dura luni sau chiar ani.
"O investigaţie ar putea dura foarte, foarte mult. Te poţi aştepta să se prelungească pentru câţiva ani, întrucât ar fi foarte mulţi martori de intervievat, între care Lagarde, care ar putea fi anchetată ca suspect", a declarat secretarul general al uniunii magistraţilor din Franţa, Virginie Duval, pentru Reuters.
Procurorul care a cerut deschiderea investigaţiei a acuzat-o pe Lagarde de abuz de putere când a respins obiecţii ale consilierilor în privinţa acordului amiabil cu Tapie. Omul de afaceri a susţinut că banca de stat Credit Lyonnais l-a fraudat în privinţa vânzării, în 1993, a participaţiei pe care o deţinea la compania Adidas.
Consiliul director al FMI a anunţat că situaţia noului director general a fsot discutată în cadrul procesului de selecţie, iar consiliul nu poate comenta un caz aflat, în prezent, în analiza justiţiei franceze.
Citește pe alephnews.ro: NATO îi va propune lui Trump să extindă prezența alianței în Arctica , transmite agenția DPA
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Monalisa, o femeie de afaceri de 35 de ani, a murit subit în timpul unei proceduri estetice 😲
CANCAN.RO
David Popovici a cerut ordin de PROTECȚIE după ce un vecin a vrut să-i dea foc la bolidul de 150.000 de euro!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe