Christine Lagarde, prima femeie la conducerea FMI
Determinarea ca negociator şi experienţa în privinţa crizei din zona euro îi vor asigura, probabil, noului şef al FMI, Christine Lagarde, prima femeie care ocupă această funcţie, preluarea fără probleme a conducerii instituţiei, confruntată cu unele din cele mai grave provocări din istoria sa.

Christine Lagarde, prima femeie la conducerea FMI (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Carisma şi expertiza în relaţii internaţionale obţinute în timpul mandatului de ministru de Finanţe al Franţei vor cântări greu în relaţia cu guvernele din întreaga lume odată cu preluarea postului de la fostul director general Dominique Strauss-Kahn.
Susţinătorii afirmă că Lagarde, în vârstă de 55 de ani, va avea suficientă forţă politică pentru a forţa statele supraîndatorate din zona euro să implementeze reformele bugetare promise.
Totuşi, lipsa unei cariere în mediul academic economic şi probabilitatea ca Lagarde să continue aceleaşi politici conservatoare care nu au reuşit să rezolve criza din zona euro îngrijorează o parte a analiştilor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Lagarde are reputaţia de a obţine rezultate sub presiune - în timpul discuţiilor din februarie dintre statele G20 a adus China la un compromis în privinţa modalităţilor de a rezolva dezechilibrele economice. Noul şef al Fondului şi-a dovedit capacităţile de negociere în urmă cu zece ani, devenind prima femeie preşedinte al firmei americane de avocatură Baker & McKenzie.
Printre provocările cheie ale noului şef al vor fi obţinerea unui acord al liderilor statelor importante pentru reducerea deficitelor comerciale şi a altor dezechilibre ale economiei globale. Lagarde a afirmat că va creşte capacitatea de răspuns a FMI la problemele ţărilor sărace şi va intensifica supravegherea economiilor pentru a preveni noi crize.
Lagarde s-a alăturat biroului din Paris al firmei de avocatură Baker & McKenzie la 25 de ani, după obţinerea unui masterat în legislaţia muncii şi limba engleză.
Născută în Paris, sub numele de Christine Lallouette, noul şef al FMI promovează creşterea numărului de femei în posturi de directori.
Lagarde a fost numită marţi director general al FMI de către board-ul instituţiei financiare, pentru un mandat de cinci ani începând din 5 iulie. Funcţia este vacantă de la mijlocul lunii mai, după demisia lui Dominique Strauss-Kahn, arestat la New York pentru acuzaţii de viol, respinse de fostul oficial.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului