Cifra de afaceri a Mechel Târgovişte a crescut cu 61% anul trecut, la 851,7 milioane lei

Cifra de afaceri a combinatului siderurgic Mechel Târgovişte (COS) a crescut anul trecut cu 61%, la 851,7 milioane lei (202,3 milioane euro), însă compania a avut pierderi pentru al doilea an consecutiv, potrivit rezultatelor financiare preliminate transmise Bursei de Valori (BVB).

Urmărește
14 afișări

Compania a înregistrat în 2009 o cifră de afaceri de 529,6 milioane lei.

Veniturile de anul trecut au totalizat 917,2 milioane lei (217,8 milioane euro), valoare cu 70% mare faţă de cea din precedentul exerciţiu financiar, de 538,4 milioane lei.

O dinamică apropiată au înregistrat şi cheltuielile, care au avansat cu 68%, la 1,072 miliarde lei (254,7 milioane euro). În anul 2009, Mechel Târgovişte a consemnat cheltuieli de 638,5 milioane lei.

În aceste condiţii, compania a încheiat anul trecut cu pierderi de 155,1 milioane lei (36,8 milioane euro), cu 55% mai mari decât rezultatul negativ din 2009, de 100 milioane lei.

La finalul lunii ianuarie, Divizia Metalurgică Est Europeană a grupului Mechel anunţa că în România combinatele metalurgice controlate de grupul rus au produs anul trecut de aproape trei ori mai multe profile laminate comparativ cu anul 2009, până la 164.099 de tone, în timp ce producţia totală de oţel, laminate şi sârmă a ajuns la 1,83 milioane de tone.

Compania din Târgovişte avea la finalul anului trecut datorii de 429,6 milioane lei, cu 79% mai mari decât obligaţiile de plată din 2009, de 240,3 milioane lei.

Creanţele au crescut mai lent decât datoriile, cu 35%, la 113,9 milioane lei, faţă de 84,3 milioane lei în 2009.

Mechel estimează că în primul trimestru al acestui an va începe producţia în instalaţiile de turnat oţel modernizate ale combinatului Oţelu Roşu.

Grupul siderurgic rus Mechel a intrat pe piaţa românească în 2002 şi controlează combinatele Mechel Câmpia Turzii (INSI), Mechel Târgovişte (COS), Ductil Steel Oţelu Roşu şi Laminorul Brăila.

Mechel are în România aproximativ 7.000 de angajaţi.

Compania din Târgovişte are un capital social de 172,1 milioane lei, divizat în 68,8 milioane de acţiuni cu o valoare nominală de 2,5 lei.

Potrivit celor mai recente raportări, grupul Mechel deţine 86,6% din acţiunile combinatului din Târgovişte, AVAS are 4,04%, restul de 9,35% din titluri fiind în portofoliile altor acţionari.

Cea mai recentă tranzacţie cu titlurile companiei a fost realizată la 10 februarie, la preţul de 1,785 lei, cu 1,785 lei. La această cotaţie, compania are o capitalizare de 122,8 milioane lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici