Cifra de afaceri din industrie a crescut, la patru luni, cu 4,9%
Cifra de afaceri din industrie a crescut în primele patru luni ale anului cu 4,9%, faţă de intervalul similar din 2007, evoluţie susţinută de industria energiei electrice şi termice, gaze şi apă, care a consemnat un avans de 29,3% şi de industria prelucrătoare, cu 2%, potrivit datelor INS.
Cifra de afaceri din industrie a crescut, la patru luni, cu 4,9% (Imagine: Mediafax Foto)
În intervalul analizat industria extractivă a scăzut cu 4,5%, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).
Pe marile grupe industriale creşteri ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în industria energetică (+17,5%), industria bunurilor de capital (+15,4%) şi industria bunurilor intermediare (+3,7%).
Scăderi s-au consemnat în industria bunurilor de uz curent (-6,6%) şi industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-2,3%).
La nivelul lunii aprilie, comparativ cu aceeaşi lună din 2007, cifra de afaceri din industrie a avansat pe ansamblu cu 17,5%, susţinută de creşterile din industria energiei electrice şi termice, gaze şi apă (+40,6%) şi industria prelucrătoare (+16,3%). Industria extractivă a scăzut cu 14,7%.
Pe marile grupe industriale cele mai mari majorări s-au înregistrat în industria energetică (+22,8%), industria bunurilor de capital (+22,5%) şi industria bunurilor intermediare (+18,0%).
Raportat la luna martie 2008, în aprilie, cifra de afaceri din industrie a fost mai mică pe total industrie cu 4%, din cauza scăderilor din cele trei sectoare industriale, astfel: industria extractivă (-18%), industria energiei electrice şi termice, gaze şi apă (-14,4%) şi industria prelucrătoare (-1,8%).
Cele mai semnificative scăderi, pe marile grupe industriale, au fost consemnate de industria energetică (-13,7%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-7,9%), industria bunurilor de capital (-1,9%) şi industria bunurilor intermediare (-0,7%). O creştere a fost înregistrată de industria bunurilor de uz curent, cu 0,2%.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 13:32
-
astăzi, 13:00
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1073. Rubio: E nerealist să spunem că Ucraina putea învinge complet Rusia şi recuceri Crimeea / Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone