Dobânda anuală efectivă medie la creditele de consum în lei a urcat în iulie cu peste un punct procentual, până la 18,9%, după ce în luna anterioară înregistrase un alt salt cu o jumătate de punct, arată datele BNR.
În paralel, împrumuturile pentru locuinţe în euro s-au scumpit cu peste 1,6 puncte în iulie, dobânda anuală efectivă urcând astfel la 7,2%, maximul ultimelor zece luni.
„Pe de o parte, băncile au încercat să-şi acopere costurile din aplicarea Ordonanţei 50, iar pe de altă parte creşterea inflaţiei s-a resimţit în nivelul dobânzilor bancare”, comentează analistul financiar Dragoş Cabat. Inflaţia anuală a accelerat în iulie la 7,1%, de la 4,4% în iunie, ca urmare a deciziei Guvernului de a majora TVA de la 19% la 24%.
Citeşte mai multe despre implementarea OUG 50 pe www.zf.ro