Cinci oferte pentru construcţia hidrocentralei Tarniţa. Cum va arăta proiectul de 1 miliard de euro - VIDEO
Compania Hidro Tarniţa, care încearcă de câţiva ani să atragă investitori pentru construcţia hidrocentralei de peste 1 miliard de euro din judeţul Cluj, a primit vineri, la termenul limită, oferte de la cinci investitori interesaţi de proiect.
Cinci oferte pentru proiectul de 1 miliard de euro de construcţie a hidrocentralei Tarniţa
"Cinci companii au depus oferte preliminare şi neangajante în cadrul acestei etape de precalificare pentru dezvoltarea Tarniţa-Lăpuşteşti. Urmează ca în următoarele săptămâni să analizăm documentaţia depusă pentru a verifica dacă toate elementele sunt în acord cu prevederile procedurii de selecţie. Conform principiului transparenţei, lista investitorilor precalificaţi va fi publicată după analizarea documentaţiei depuse, urmând să intrăm în următoarea fază a etapei de precalificare, cea de negociere", a declarat într-un comunicat Ovidiu Demetrescu, directorul general al companiei de proiect Hidro Tarniţa.
Aceasta este prima fază a procesului de selectare a investorilor, cele cinci companii depunând documentele necesare pentru etapa de precalificare.
ULTIMELE ȘTIRI
-
FCSB vs Manchester United. Fanii englezi fac spectacol în Centrul Vechi. Angajaţii localurilor surprinşi de modul în care englezii golesc halbă după halbă
-
Guvernul Ciolacu 2 a prezentat bugetul pentru 2025. Estimare: Salariile vor creşte peste rata inflaţiei şi PIB se va majora cu 2,5% / Ţinta de deficit de 7% din PIB
-
Banca Centrală Europeană avertizează cu privire la „vânturile potrivnice” care afectează economia. BCE a redus rata dobânzii sale de referinţă
Demetrescu a adăugat că Hidro Tarniţa a primit şi scrisori de intenţie din partea unor instituţii financiare internaţionale în vederea finanţării proiectului.
Conducerea Hidro Tarniţa estima, anul trecut, că lucrările de construcţie vor începe în prima parte a anului 2016 şi vor dura între 5 şi 7 ani. Unitatea ar urma să fie construită la 30 de kilometri de oraşul Cluj-Napoca, pe valea râului Someşul Cald. Unitatea este prevăzută să aibă patru grupuri de 250 MW fiecare.
Acţionarii Hidro Tarniţa sunt Complexul Energetic Oltenia, SAPE Electrica, Nuclearelectrica şi Complexul Energetic Hunedoara, fiecare cu câte 25% din acţiuni.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO