Cine este Nik Storonsky, miliardarul din spatele Revolut, cu o avere de peste 5 mld. euro, care a schimbat definitiv lumea bancară

Nik Storonsky, fondatorul şi CEO-ul Revolut, a transmis un mesaj clar angajaţilor săi la petrecerea de vară a companiei de anul trecut: obiectivul nostru este să transformăm firma într-o alternativă superioară faţă de orice altă bancă existentă pe piaţă, relatează Reuters.

Urmărește
18705 afișări
Imaginea articolului Cine este Nik Storonsky, miliardarul din spatele Revolut, cu o avere de peste 5 mld. euro, care a schimbat definitiv lumea bancară

Nik Storonsky

Compania fintech, activă pe piaţă de nouă ani, a atins o evaluare de 45 de miliarde de dolari după ce angajaţii săi au vândut acţiuni investitorilor, depăşind astfel în valoare unii dintre cei mai mari creditori din Europa, inclusiv Barclays, o bancă britanică cu o istorie de 334 de ani, potrivit ZF.

Această tranzacţie consolidează poziţia Revolut, cu sediul la Londra, ca cel mai valoros start-up din Europa, fiind totodată o revanşă pentru Storonsky, care, la 40 de ani, a obţinut recent o licenţă bancară în Regatul Unit după o luptă de trei ani. Succesul întăreşte poziţia Revolut în sectorul bancar, provocând băncile tradiţionale în domenii precum creditele ipotecare.

Participaţia lui Storonsky în Revolut este estimată la aproximativ 8 miliarde de dolari, conform calculelor Reuters bazate pe documentele depuse la registrul corporativ britanic.

El a fost clasat pe locul 45 în Sunday Times Rich List 2024, cu o avere netă de 4,38 miliarde de lire sterline (5,7 miliarde de dolari).

Storonsky, un fost trader de instrumente derivate la Lehman Brothers şi Credit Suisse, a părăsit sectorul bancar în 2013 pentru a co-fonda Revolut. De origine rusă, el a creat una dintre primele aplicaţii bancare exclusiv digitale, menite să concureze cu băncile tradiţionale prin oferirea unor produse cu comisioane mai mici.

Inspiraţia pentru Revolut i-a venit în timpul unei călătorii, când a fost surprins de taxele şi comisioanele ridicate pe care băncile le percepeau pentru tranzacţii internaţionale.

Astfel a luat naştere ideea construirii unei platforme care să faciliteze cheltuielie externe şi schimburile valutare. Proiectul a fost pus în aplicare cu ajutorul lui Vlad Yatsenko şi al fostului dezvoltator Credit Suisse şi Deutsche Bank.

La început, Storonsky a strâns 3,5 milioane de dolari pentru startup, lansând Revolut ca platformă de schimb la 1 iulie 2015. Fiind un concept nou şi convenabil, Revolut a beneficiat de interesul multor investitori. În următorii doi ani, proiectul a fost evaluat la suma de 350 de milioane de dolari. Compania a adăugat şi alte servicii financiare la platorfmă, cum ar fi schimbul de criptomonede sau plăţile peer-to-peer (P2P), potrivit YourTechStory.

În 2018, Revolut a strâns 250 de milioane de dolari într-o altă rundă de finanţare, condusă de DST Global, cu sediul în Hong Kong. După eveniment, proiectul a fost evaluat la suma de 1,7 miliarde de dolari. În acelaşi an, compania a fost clasată pe locul trei în topul companiilor LinkedIn (startup-uri din Marea Britanie).

Astfel, Revolut devine unul dintre fintech-urile cu cea mai rapidă creştere, înregistrând în prima parte a anului 2019 peste 4 milioane de utilizatori, dintre care jumătate utilizând cardul de debit Revolut. Aplicaţia oferă retragerea a aproximativ 120 de valute prin intermediul bancomatelor, aproximativ 29 de valute putând fi trimise persoanelor care utilizează direct platforma. De asemenea, aplicaţia acceptă schimbul de criptomonede cu 20 de monede fiat diferite. Criptomonedele acceptate de aplicaţie includ Bitcoin (BTC), Ethereum (ETH), Litecoin (LTC), Bitcoin Cash (BCH), XRP etc. Aplicaţia are şi propriul portofel care poate fi utilizat pentru a efectua plăţi online, mai menţionează sursa citată.

Nikolay spune că una dintre cele mai mari provocări cu care s-a confruntat este găsirea unor persoane care să se poată adapta programului solicitant. Cea mai grea sarcină este „angajarea unor oameni extraordinari, care au un IQ extrem de ridicat şi un set de abilităţi specifice, precum şi mentalitatea potrivită pentru aceste tipuri de condiţii”, relatează CharlieHR.

Nu este uşor să urmezi o rutină centrată pe muncă precum cea a lui Storonsky. Locuieşte la 40 de minute de birou, lucrând de la 8 dimineaţa până la 10:30 seara. Fiind întrebat cum este viaţa lui în afara muncii, acesta răspunde: „Merg foarte rar în vacanţe. 99,5% din viaţa mea este legată de muncă”. Cât despre angajaţi, el afirmă: „Ecuaţia este simplă, iar miza este următoarea: Angajaţii fie sunt dispuşi să lucreze foarte mult timp de trei până la cinci ani, permitându-şi apoi să nu mai lucreze niciodată, fie aleg să lucreze normal 30 de ani şi să rămână la aceeaşi condiţie”.

Săptămâna trecută, Storonsky şi-a exprimat entuziasmul pentru faptul că angajaţii au putut să beneficieze de succesul colectiv al companiei prin vânzarea de acţiuni în valoare de 500 de milioane de dolari, conform Reuters.

Rămâne neclar în ce măsură aceste realizări recente şi ambiţiile lui Storonsky vor grăbi planurile de listare la bursă, fie în Statele Unite, fie la Londra.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici