Premierul Marcel Ciolacu arată, joi, într-o postare pe Facebook, că rata anuală a inflaţiei a scăzut la 6,6% în martie, de la 7,2% în februarie, conform datelor INS, că PIB-ul României a ajuns în 2023 la cel mai mare nivel din istoria ţării, peste 1600 mld lei, tot conform datelor INS, şi că numărul românilor aflaţi în sărăcie extremă (deprivare materială şi socială severă) a scăzut cu 855.000 în 2023 faţă de 2022, potrivit cifrelor Eurostat.
„Datele oficiale demonstrează că viziunea propusă românilor la preluarea mandatului de premier a fost una corectă. Investiţiile cresc economia şi, în mod special, investiţiile în infrastructura mare reprezintă soluţia pentru reducerea decalajelor în zonele mai puţin dezvoltate”, susţine Ciolacu.
El aminteşte şi un alt obiectiv ale guvernării, creşterea puterii de cumpărare a românilor.
„În paralel, aşa cum am promis, principalul obiectiv al guvernării a fost creşterea puterii de cumpărare, mai ales pentru cei cu venituri reduse. Am atacat creşterea nesimţită a preţurilor prin plafonarea preţului la utilităţi şi a marjei comerciale la alimentele de bază şi, în acelaşi timp, am venit cu măsuri active de creştere a veniturilor salariaţilor (prin creşterea salariului minim) şi a pensionarilor (prin creşterea pensiilor), prin pachete de sprijin pentru cei vulnerabili (vouchere pentru facturile la utilităţi şi pentru alimente)”, mai arată şeful Guvernului.
Conform INS, rata anuală a inflaţiei în România a scăzut, în luna martie a acestui an, la 6,6%. În februarie era 7,23%.