Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, la începutul şedinţei de Guvern, că se face un pas important în problema reducerii gramajului, dar a păstrării preţului, „acest tip de scumpire mascată fiind, de fapt, de înşelare a clienţilor”.
„Preşedintele ANPC a pus în transparenţă decizională ordinul care impune procesatorilor să semnaleze clar orice modificare a gramajului produselor cu toate detaliile necesare. Astfel, proteejăm mai ales puterea de cumpărare a celor cu venituri mici şi medii, cei mai afectaţi de aceste practici înşelătoare”, a spus Ciolacu.
El a mai spus că e necesar şi un alt tip de intervenţie, respectiv cea a Consiliului Concurenţei.
„Va exista un control asupra pieţei detergenţilor, unde există creşteri de preţuri total nejustificate. Vrem să întregim, astfel, cadrul măsurilor de stopare a scumpirilor demarat prin mecanismul de plafonare a preţurilor”, a mai anunţat premierul.
În ciuda faptului că inflaţia a fost în luna aprilie în scădere cu aproape un procent faţă de luna precedentă, preţul detergentilor a crescut faţă de anul trecut cu 25%.