Prima pagină » Economic » Ciolacu: Susţin amendamentul care prelungeşte plafonarea adaosurilor la preţurile alimentelor

Ciolacu: Susţin amendamentul care prelungeşte plafonarea adaosurilor la preţurile alimentelor

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, că susţine amendamentul depus luni în Parlament de PSD care prelungeşte plafonarea adaosurilor la preţurile alimentelor de bază până la 31 decembrie.
Ciolacu: Susţin amendamentul care prelungeşte plafonarea adaosurilor la preţurile alimentelor
Tiberiu Sabo
18 mart. 2024, 20:09, Economic

”Susţin amendamentul depus astăzi (luni-n.r.) în Parlament de PSD, amendament care prelungeşte plafonarea adaosurilor la preţurile alimentelor de bază până la 31 decembrie 2024! Este o măsură absolut justificată până când inflaţia va ajunge sub 5% la finele anului, conform datelor BNR”, a arătat premierul Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook.

Zilele viitoare venim şi cu un mecanism îmbunătăţit de plafonare a preţurilor la energie şi gaze, care să ofere un ajutor suplimentar atât populaţiei, cât şi economiei până în 2026, a mai arătat Ciolacu în postarea sa.