- Home
- Economic
- NICOSIA, (24.03.2013, 12:33)
- Marius Oncu
Cipru negociază cu reprezentanţi ai Troicii înaintea unei reuniuni cruciale a Eurogroup
Cipru continuă negocierile cu reprezentanţi ai Comisiei Europene, FMI şi Băncii Centrale Europene (BCE) pentru finalizarea unui pachet de măsuri necesare deblocării unor împrumuturi de 10 miliarde de euro de la zona euro.

Cipru negociază cu reprezentanţi ai Troicii înaintea unei reuniuni cruciale a Eurogroup (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)
Discuţiile dintre politicienii ciprioţi şi reprezentanţii creditorilor externi s-au prelungit sâmbătă până după mizeul nopţii şi au fost reluate duminică dimineaţa, potrivit cotidianului elen Kathimerini.
Oficialii europeni şi ciprioţi trebuie să ajungă la un acord până duminică seara, când miniştrii de Finanţe din zona euro se întrunesc la Bruxelles, a anunţat, printr-un comunicat, comisarul pentru afaceri economice al UE, Olli Rehn.
Mai devreme pe parcursul zilei de sâmbătă, ministrul de Finanţe al Ciprului, Michalis Sarris, a declarat că au fost înregistrate “progrese substanţiale” către un acord cu Troica, iar un oficial cipriot au afirmat că se întrevede un acord.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Sâmbătă târziu, însă, un important oficial cipriot a sugerat că guvernul nu este aproape de finalizarea discuţiilor cu Troica.
"Nu suntem aproape de un acord", a declarat oficialul, sub protecţia anonimatului, pentru Cyprus News Agency.
Impasul este rezultatul poziţiei "inflexibile" a reprezentanţilor FMI.
"La fiecare jumătate de oră sunt aduse noi cerinţe", a spus el.
Una dintre chestiunile importante discutate de preşedintele Ciprului, Nicos Anastasiades, cu Troica este planul de a obţine venituri din taxarea depozitelor, parte a unui set mai amplu de măsuri pentru atingerea sumei de 5,8 miliarde de euro. Statul cipriot trebuie să asigure din surse proprii 5,8 miliarde de euro în pachetul de ajutor financiar al ţării, pentru a primi împrumuturi de 10 miliarde de euro de la zona euro.
Nicosia ar propune o taxă de 20-25% pe depozitele mai mari de 100.000 de euro la Bank of Cyprus, în timp ce conturile similar de la alte bănci ar fi taxate cu 4%. Nu este clar dacă o astfel de taxă se va aplica şi conturilor deţinute de fondurile de pensii, scrie Kathimerini.
Un oficial cipriot a declarat, sâmbătă, pentru Reuters, că fondurile de pensii vor fi cruţate.
Taxa pe depozite nu se va aplica Cyprus Popular Bank (Laiki), care urmeaază să treacă printr-un proces de restructurare, în care activele bune vor fi separate de cele neperformante. Depozitele mari vor fi incluse în banca activelor neperformante, unde sunt aşteptate pierderi mari.
Unul dintre diferendele dintre Troica şi liderii ciprioţi ar fi cerinţa statelor din zona euro ca Bank of Cyprus, cea mai mare bancă a ţării, să preia activele solide ale Laiki.
Parlamentul de la Nicosia a adoptat vineri seara două legi foarte importante, pentru limitarea drastică a ieşirilor de capital şi pentru restructurarea Cyprus Popular Bank.
Legile vor permire aurortităţilor să limiteze transferurile electronice, să blocheze încasarea cecurilor, să limiteze retragerile şi chiar să transforme unele conturi în depozite la termen.
Criza din Cipru s-a agravat puternic după ce Parlamentul a respins marţi un acord al miniştrilor din zona euro care impunea taxarea tuturor depozitelor din bănci pentru a se obţine suma de 5,8 miliarde de euro. Zona euro a cerut Ciprului să-şi asigure din surse proprii aceste fonduri, întrucât un împrumut mai mare de 10 miliarde de euro ar fi urcat datoria ţării la niveluri nesustenabile.
Băncile cipriote au fost închise toată săptămâna şi ar trebui să reia activitatea marţi.
BCE a impus un termen limită pentru finalizarea acordului dintre Cipru şi Troica, afirmând că dacă nu există o înţelegere pentru pachetul de împrumuturi până luni, va opri accesul băncilor cipriote la lichiditate de urgenţă.
O astfel de măsură ar impinge instituţiile de credit către faliment şi ar putea determina chiar ieşirea Ciprului din zona euro.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului