Circa 300 de persoane au aşteptat câteva ore deschiderea magazinului H&M din Braşov
Retailerul suedez H&M (Hennes&Mauritz) a deschis, miercuri, în Braşov, cel de-al şaselea magazin din România, inaugurarea fiind aşteptată de aproximativ 300 de persoane, care s-au strâns în faţa unităţii încă de la primele ore ale dimineţii, a anunţat compania.
Magazinul H&M din Braşov este localizat în Unirea Shopping Center.
De la sfârşitul lunii martie, H&M a mai deschis cinci magazine în Bucureşti (în AFI Palace Cotroceni, Unirea Shopping Center, Băneasa Shopping City, Plaza Romania şi Bucureşti Mall) şi urmează să inaugureze încă două unităţi în Cluj-Napoca şi Timişoara, în această toamnă.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO