Zvonurile referitoare la Societe Generale, împreună cu specualţii referitoare la o posibilă retrogradare a ratingului suveran al Franţei, au cauzat, miercuri, prăbuşirea burselor din întreaga lume, transmite Reuters.
„Societe Generale neagă categoric toate zvonurile de pe piaţă”, a spus un purtător de cuvânt.
Un reprezentant al Preşedinţiei franceze a declarat că banca nu a participat, dimineaţa, la o reuniune a preşedintelui francez, Nicolas Sarkozy, cu miniştri şi guvernatorul băncii centrale, la care s-a discutat „situaţia economică şi financiară”.
Declinul acţiunilor Societe Generale a atins 21%, înainte de a reveni la 14:45 GMT (17:45 ora României) la o scădere de 14%.
Grupul francez controlează în România banca BRD – Groupe Société Générale, BRD Sogelease, BRD Finance, BRD Pensii, BRD Corporate Finance, ALD Automotive, BRD Asset Management şi BRD Asigurări de Viaţă. Société Générale deţine şi o participaţie de 15% la ECS, companie de finanţare pentru echipamente IT.