În ceea ce priveşte creditele în lei acordate companiilor, valoarea acestora a atins la sfârşitul lui mai 62176,8 de milioane de lei, în creştere cu 0,2% faţă de aprilie şi cu 5,3% faţă de mai 2016.
Valoarea creditelor în valută pentru populaţie totaliza la sfârşitul lunii mai 44507,9 de milioane de lei, în scădere cu 1,1% faţă de luna aprilie şi cu 12,5% faţă de mai 2016.
Iar, valoarea creditelor în valută pentru companii era la sfârşitul lunii trecute 47065,8 milioane de lei, în creştere cu 0,3% faţă de aprilie şi în scădere cu 4,8% comparativ cu mai 2016.
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în luna mai 2017 cu 0,7 la sută (0,4 la sută în termeni reali) faţă de luna aprilie 2017, până la nivelul de 224784,0 milioane lei. Creditul în lei s-a majorat cu 1,4 la sută (1,1 la sută în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei s-a diminuat cu 0,4 la sută (exprimat în euro, creditul în valută a scăzut cu 1,2 la sută).
La 31 mai 2017, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 3,2 la sută (2,5 la sută în termeni reali) faţă de 31 mai 2016, pe seama majorării cu 13,3 la sută a componentei în lei (12,6 la sută în termeni reali) şi a diminuării cu 8,7 la sută a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a redus cu 9,9 la sută).