Citigroup a preluat casa de discuri EMI, după ce proprietarul companiei a intrat în default
Citigroup a preluat casa de discuri EMI după ce proprietarul companiei, fondul de investiţii Terra Firma controlat de omul de afaceri Guy Hands, a intrat în incapacitate de plată pe credite luate de la banca americană, transmite Reuters.
EMI, care promovează artişti precum Iron Maiden, Beatles, Katy Perry sau Kylie Minogue, a fost în centrul unei lupte pentru putere în ultimele luni, Guy Hands încercând să păstreze controlul casei de discuri, sufocată de datoriile create în 2007 de Terra Firma la Citigroup în operaţiunea de leveraged buyout prin care fondul de investiţii a preluat controlul companiei.
PricewaterhouseCoopers a fost numit drept administrator special pentru a facilita cedarea controlului EMI către Citigroup.
Potrivit PwC, vehicolul investiţional Terra Firma a intrat în default (incapacitate de plată) pe creditele luate de la Citigroup.
"A apărut o încălcare a obligaţiilor financiare din cauza datoriilor uriaşe şi perspectivelor slabe de recuperare a banilor. Directorii companiei au admis acest default şi au cerut protecţie sub legea insolvenţei", notează PwC.
Astfel, Citi a preluat 100% din acţiunile EMI şi a redus datoriile casei de discuri cu 65%, de la 3,4 miliarde lire sterline la 1,2 miliarde lire, printr-un debt-for-equity swap, se arată într-un comunicat emis de EMI.
Casa de discuri dispune de lichidităţi de peste 300 milioane lire.
Citigroup a acordat în 2007 un credit de 2,6 miliarde lire sterline pentru a facilita achiziţia EMI de către Terra Firma.
Preluarea casei de producţie muzicală are loc mai devreme decât se estima, termenul iniţial fiind stabilit după sfârşitul lunii martie.
Surse apropiate situaţiei au declarat pentru Reuters că Citi va căuta să vândă EMI, însă nu se grăbeşte.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22669374/1/video.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22680040/2/pavel-churiumov-321968-unsplash.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/captura-de-ecran-din-2025-02-08-la-094625-1739004404.png?width=200)
CANCAN.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=9195068&pid=1)