Citroën lansează în luna septembrie modelul C5 în România

Citroën lansează în luna septembrie, în România, modelul C5, disponibil în patru versiuni de echipare, cu trei motorizări pe benzină şi patru diesel, preţurile fiind cuprinse între 19.190 euro şi 32.300 de euro cu TVA inclusă, a anunţat, miercuri, reprezentanţa oficială a constructorului francez.

Urmărește
27 afișări
Imaginea articolului Citroën lansează în luna septembrie modelul C5 în România

Noul C5 Tourer

Noul C5 va fi disponibil în versiunile de caroserie sedan şi break, prima având patru versiuni de echipare disponibile (X, Confort, Dynamique şi Exclusive), iar cea de-a doua trei variante (X, Confort şi Exclusive).

Maşina va putea fi echipată opţional cu o suspensie hidraulică.

Motorizările pe benzină de 1,8 litri, 2 şi 3 litri dezvoltă 127, 143, respectiv 215 Cai Putere (CP), în timp ce motoarele diesel, de 1,6 litri, 2 litri, 2,2 litri şi 2,7 litri dezvoltă puteri de 110, 138, 173 şi 208 CP.

Dotarea standard include sistem de frânare cu ABS, sistemul de control al stabilităţii (ESP), airbag-uri frontale şi laterale, de tip perdea pentru cap şi unul pentru genunchii şoferului, geamuri cu acţionare electrică pentru toate uşile, oglinzi reglabile electric şi încălzite, aer condiţionat cu reglare automată, radio care poate citi Compact Disc-uri (CD) normale şi de tip MP3.

De asemenea scaunul şoferului este reglabil pe înălţime, volanul este de asemenea reglabil pe înălţime şi în profunzime. Dotarea standard a C5 mai include cotieră între scaunele din faţă, proiectoare de ceaţă şi cruise control (sistem care permite menţinerea unei viteze constante, fără acţionarea pedalei de acceleraţie).

Printre dotările opţionale se numără sistemul de avertizare la depaşirea liniei continue, senzori de parcare faţă şi spate, trapă electrică, sistem de navigaţie cu hard disk şi un sistem audio mai performant.

Citroen C5 a obţinut cinci stele la testele de siguranţă EuroNCAP.

Concurenţii pe piaţa din România ai modelului C5 sunt Volkswagen Passat, Renault Laguna, Skoda Superb, Ford Mondeo, Mazda6, Toyota Avensis, Chevrolet Epica, Honda Accord, Hyundai Sonata, Kia Magentis, Opel Vectra, Pegeot 407 şi Subaru Legacy.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici