Prima pagină » Economic » Ciucă: Clujul este în top 10 oraşe din Europa. România e pe un trend bun

Ciucă: Clujul este în top 10 oraşe din Europa. România e pe un trend bun

Ciucă: Clujul este în top 10 oraşe din Europa. România e pe un trend bun
Laura Buciu
18 mai 2024, 12:09, Economic

„Clujul s-a dezvoltat şi a depăşit ca stadiu de dezvoltare la nivel judeţean şi la nivel naţional. Clujul este un model pentru regiunea de Est a Europei, Clujul este un model pentru întreaga Europă. Clujul este în top 10 oraşe din Europa”, a spus preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, prezent la Cluj.

Acesta a adăugat că economia românească a devenit a doua cea mai puternică economie din Estul Europei.

„România a reuşit să îşi diversifice producţia şi să realizeze produse de complexitate medie şi mare. România este pe un trend bun de dezvoltare, având posibilitatea ca în 2030 să ajungă cu PIB-ul pe cap de locuitor raportat la puterea de cumpărare la 90% din media europeană. Atunci nu va mai fi nevoie să apelăm noi să se întoarcă românii în ţară. Vor veni acasă pentru că vor găsi peste tot în ţară condiţii aşa cum sunt la Cluj, în judeţul Cluj”, a mai spus Ciucă.