- Home
- Economic
- BRAŞOV, (03.11.2023, 14:02)
- Cosmin Pirv
CJ Braşov vrea ajutor de minimis pentru susţinerea activităţii operatorilor aerieni pe aeroport
Consiliul Judeţean Braşov urmează să definitiveze procedura după care poate fi acordată schema de ajutor de minimis pentru susţinerea activităţii operatorilor aerieni pe Aeroportul Braşov, a anunţat vineri instituţia.

CJ Braşov vrea ajutor de minimis pentru susţinerea activităţii operatorilor aerieni pe aeroport
Potrivit unui comunicat al CJ Braşov, pentru acordarea ajutorului este nevoie de acceptul Comisiei Europene. Conform documentului citat, acordarea acestui ajutor care are drept scop stimularea companiilor aeriene în vederea creşterii traficului de pasageri şi a numărului de destinaţii operate, aşa cum se întâmplă în cazul altor consilii judeţene din ţară care deţin aeroporturi.
„Sprijinim activitatea Aeroportului cu tot ceea ce depinde de noi, dar în limitele impuse de lege. Ne dorim cu toţii o activitate aeroportuară cât mai bună şi mai dezvoltată, însă trebuie să ţinem cont că operatorii aerieni sunt firme private care se supun legilor pieţei şi rentabilităţii economice. Deciziile privind restrângerea sau dezvoltarea operaţiunilor aeriene le aparţin acestora în totalitate şi sunt luate în urma propriilor calcule economico-financiare. Nu depinde de noi ca un operator privat să intre sau să iasă din piaţă. Noi, ca autoritate publică judeţeană, vom susţine orice activitate care vine în sprijinul consolidării poziţiei Aeroportului Braşov între cele mai importante facilităţi de transport aerian din ţara noastră”, a declarat preşedintele CJ Braşov, Şerban Todorică-Constantin.
Acesta susţine că instituţia va face toate diligenţele necesare, astfel încât Aeroportul Internaţional Braşov să ajungă într-un timp cât mai scurt la programul de funcţionare de 24 de ore din 24.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Potrivit comunicatului, programul de funcţionare va fi extins de la 12 la 16 ore, începând cu data de 15 ianuarie 2024, decizie adoptată de autorităţile de reglementare a domeniului aeronautic – ROMATSA şi Autoritatea Aeronautică Civilă Română.
Compania Dan Air a anunţat că renunţă temporar la operarea zborurilor de pe Aeroportul Internaţional Ghimbav din Braşov, după ce reprezentanţii aeroportului braşovean au anunţat că extinderea programului de funcţionare de la 12 la 16 ore se va face abia din data de 15 ianuarie 2024.
Compania a transmis că, din data de 13 noiembrie, programul de iarnă propus de la Braşov se va opera conform programului, pentru destinaţiile principale din Europa, cu decolare şi aterizare de pe Aeroportul Bacău, urmând ca din 11 decembrie operaţiunile să fie mutate complet pe aeroportul din Bacău.


Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe