CJ Suceava transferă la MDRT, pentru reparaţii, 11 drumuri judeţene,cu patru mai multe decât iniţial

Consiliul Judeţean Suceava a votat, miercuri, transferul de drumuri judeţene în administrarea MDRT, urmând să fie modernizate prin PNDI, dar pe lângă cele şapte trasee propuse de preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, au fost incluse la cererea opoziţiei încă patru trasee ce trebuie reabilitate.

Urmărește
13 afișări

Astfel, CJ Suceava a aprobat, cu unanimitate de voturi, transferul în administrarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului a 11 drumuri judeţene care urmează să fie reabilitate prin PNDI după ce, în ultimele două şedinţe ale CJ Suceava, nu s-a reuşit adoptarea unui asemenea proiect de hotărâre care prevederea transferarea a şapte drumuri judeţene, consilierii PSD şi PNL arătând că preţul pentru modernizare este mult prea mare.

Consilierii judeţeni PSD-PNL au propus un proiect de hotărâre prin care să fie suplimentat cu patru numărul de drumuri judeţene care să fie modernizate prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI) faţă de cele şapte trasee deja aflate în pachetul aprobat de Guvern, iar plenul CJ Suceava a votat în unanimitate.

Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că, în aceste condiţii, prin PNDI urmează să fie reabilitaţi în judeţul Suceava 135 de kilometri de drumuri judeţene şi 137 de kilometri de drumuri locale.

El a arătat că finanţarea pentru cele patru noi trasee incluse în PNDI în urma votului CJ Suceava va fi asigurată din economiile făcute în urma licitaţiilor şi că urmează să fie adoptaţi indicatorii tehnico-economici pentru aceste drumuri.

Flutur a subliniat că prioritare sunt drumurile care asigură deschiderea cu judeţul Harghita, Panaci-Bilbor, unde se va săpa în stâncă, urmând să fie dislocată o cantitate de 640.000 de metri cubi de rocă, dar şi Coşna-Grădiniţa, care asigură legătura cu Bistriţa Năsăud.

Totodată, preşedintele CJ Suceava a mai spus că prin PNDI urmează să fie finanţate şi regularizări de cursuri de apă, dar şi proiecte care au fost eligibile prin PNDR, dar nu au mai obţinut finanţare.

Într-un comunicat de presă comun semnat de preşedinţii organizaţiilor sucevene PSD şi PNL se arată că în şedinţa de miercuri consilierii judeţeni ai PDL, inclusiv preşedintele CJ Suceava Gheorghe Flutur, au admis că se pot face drumuri judeţene la preţuri cu 50 la sută mai mici faţă de ceea ce au propus iniţial, în urmă cu trei săptămâni.

"Demersul nostru a fost legat de faptul că preţurile înaintate de către PDL, prin indicatorii tehnico economici, erau în unele cazuri duble sau chiar triple faţă de preţurile corecte. Astăzi am demonstrat că opoziţia formată din PSD şi PNL a obţinut în plus drumurile judeţene DJ 208C Vultureşti Pleşeşti, DJ 208E Dolheşti Forăşti, DJ 178 Comăneşti Bălăceana şi DJ 208 Preuteşti Fălticeni, care au împreună un număr de 43,808 km", se arată în comunicat.

Potrivit liderilor opoziţiei, în aceste condiţii, faţă de preţul mediu pe kilometru propus de PDL la valoarea de 638.774 euro, PSD şi PNL au obţinut diminuarea la 434.531 de euro/km, ceea ce înseamnă o economie din banii publici de 204.213 de euro/km.

"În acest mod pot fi executate lucrările de modernizare a celor 11 drumuri judeţene la un preţ corect, care reflectă realitatea", precizează sursa citată.

Liderii USL Suceava susţin că prin acţiunea consilierilor judeţeni PSD şi PNL s-a mărit cu 53.199 numărul de locuitori care beneficiază de drumuri judeţene modernizate, faţă de propunerea PDL care se adresa unui număr de 82.759 de cetăţeni.

Liderii PSD şi PNL Suceava îi cer preşedintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur, să facă demersurile necesare pe lângă Elena Udrea pentru ca licitaţiile să fie transparente şi să existe asigurări că locuitorii judeţului vor avea drumuri de calitate, la preţuri corecte.

"Altfel, marele program de asfaltare va fi un program electoral, doar în beneficiul clientelei portocalii, aşa cum din păcate ne-a obişnuit până acum partidul domnilor Boc, Botiş, Falcă şi Flutur", se mai arată în comunicat.

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a scos la licitaţie, în urmă cu două săptămâni, lucrările de reabilitare a 149 de kilometri de drumuri judeţene şi 188 kilometri de drumuri de interes local din judeţele Botoşani şi Suceava, la un cost maxim estimat de 569 milioane de lei, fără TVA. Licitaţia este prima din seria celor care vor urma pentru toate judeţele ţării. Costurile maxime estimate sunt de 208 milioane lei pentru drumurile din Botoşani şi de 360,4 milioane lei pentru cele din Suceava.

Criteriul de atribuire a contractului este preţul cel mai scăzut; clasamentul se va întocmi luând în calcul costul total pentru toate obiectivele din judeţele Botoşani şi Suceava.

Constituie cerinţă minimă de selectare o cifră de afaceri medie globală pe ultimii trei ani (2008, 2009, 2010) de minim 500 milioane lei, fără TVA.

Durata contractului de achiziţie publică include durata prevăzută pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor solicitate, respectiv trei ani, şi perioada de rambursare a creditului de maximum şapte ani, dar nu mai târziu de 2020.

Durata de garanţie a lucrărilor este de doi ani de la semnarea recepţiei la terminarea lucrărilor. Se acceptă, cu acordul proiectantului şi al beneficiarului, folosirea unor soluţii alternative, în vederea reducerii costurilor fără a se afecta caracteristicile prevăzute în normele tehnice.

Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii va fi derulat în perioada 2011 - 2020 şi va fi gestionat de ministerele Dezvoltării şi Mediului, în baza unei ordonanţe de urgenţă aprobată de Guvern în noiembrie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici