Clădirea Sanatoriului Podriga, fostul Conac Palade Vasiliu, va fi reabilitată

Publicat: 08 02. 2024, 11:13
Actualizat: 08 02. 2024, 12:34

Consilierii judeţeni din Botoşani au aprobat documentaţia şi indicatorii tehnico-economici pentru consolidarea seismică a Sanatoriului de Neuropsihiatrie Podriga. Proiectul este finanţat prin Programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, fiind deja inclus în Lista Sinteză a investiţiilor ce urmează a fi realizate.

În baza studiilor efectuate şi a Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii a rezultat o valoare de investiţie de 4,25 de milioane de euro. Preţul include TVA de 19% şi rezerva de implementare pentru ajustarea preţurilor, conform noilor reglementări legale, care este de 25%.

„Clădirea Sanatoriului Podriga, fostul Conac Palade Vasiliu, îmbogăţeşte patrimoniul judeţului nostru. (…) Este un proiect generos, care are ca scop creşterea siguranţei pacienţilor de la Sanatoriul Podriga, prin consolidarea din punct de vedere structural a clădirii care prezintă risc seismic. De asemenea, vor fi intervenţii la acoperiş, se vor reface finisajele interioare şi exterioare, se va înlocui tâmplăria existentă şi instalaţiile electrice, sanitare şi termice”, a spus Doina Federovici, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani.

Conacul Palade Vasiliu este monument istoric şi a fost construit din cărămidă, în stil renascentist, în 1919. În 1968, clădirea a fost donată Ministerului Sănătăţii pentru a fi înfiinţat Spitalul de Psihiatrie Podriga, precursorul Sanatoriului Podriga.

Clădirea a fost renovată între anii 1970-1972, iar ulterior a beneficiat doar de lucrări de întreţinere curente.